Povestea unui fost subprefect de la Botoșani : Avocat strălucit şi împătimit al jocurilor de noroc

Nicu Iorga, tatăl istoricului Nicolae Iorga, născut în anul 1837, a fost un strălucit avocat, în ciuda faptului că studiile le-a făcut cu întrerupere, atât la şcoala privată, cât şi cea publică.  La vârsta de 18 ani, domnitorul Ghica l-a făcut dregător, iar în 1858, caimacamul Nicolae Vogoride îl înalţă la gradul de căminar, tot un fel de dregător, care se ocupa cu strângerea dărilor asupra cârciumilor.

Nicu Iorga avea doar 23 de ani când s-a căsătorit cu Zulnia Arghiropol, mama celui ce avea să devină cel mai mare istoric al românilor, tânăra având pe atunci 17 ani. Căsătoria cu Nicu Iorga a fost una împotriva tatălui său, Costache Iorga, om cu influenţă, care a dat ordin preoţilor de la Mitropolie să nu-l cunune pe fiul său. În ciuda intervenţiilor de tot soiul, Nicu Iorga „îşi fură” iubita şi se căsătoresc în ascuns.

 “Curând, bunul său părinte îl iartă, îl primeşte în casa sa, făcându-le nuntă mare la mitropolie, avându-l ca naş pe însuşii mitropolitul Valinic Miclescu, înrudit cu mireasa.  Au urmat câţiva ani în care tânăra familie a dus o viaţă lipsită de griji, în petreceri, baluri, zaiafeturi, plimbări prin Copou şi jocuri de noroc”, susţine Violeta Damaschin, muzeograf la Muzeul Botoşani, judeţ care îşi leagă numele de această familie.

De altfel, în anul 1866, fratele său,  Manole îl aduce din Iaşi la Botoşani, unde e numit portărel la tribunalul din localitate. A fost un moment în care Nicu Iorga ia contact cu politica liberală, iar acest lucru avea să-l propulseze în scaunul de subprefect al Botoşaniului. În memoriile sale, Nicolae Iorga scrie despre tatăl său următoarele: “Era o slujbă importantă, cu uniformă de general de administraţie, trei trăsuri la scară şi escortă de călăraşi cu petiţe albastre pe cămaşă albă, cu drept de a face şcoli şi datoria de a prinde hoţii, -pentru ca la retragere să fie rugat în scris să mai rămână până se va găsi altul tot aşa de vrednic”.

CITEȘTE: CINE este femeia din Botoșani care avut îndrăzneala să-i refuze avansurile amoroase voievodului Ştefan cel Mare

Doar un an a stat Nicu Iordache subprefect de Botoşani, pentru că în 1868 intră în magistratură, ca judecător al plasei Coşula, post care consideră că nu i se potriveşte, părăsind funcţia câteva luni mai târziu pentru a intra în rândul avocaţilor.

Ca avocat, Nicu Iorga câştiga mult, dar viaţa dezordonată pe care o avea, înclinată spre jocurile de noroc, l-a făcut să piardă şi mai mult. Era un bărbat înalt şi voinic, pasionat de călărie, cu o forţă fizică impresionantă, care îl făcea stăpân pe el. Era tare mânios, trecând repede la enervare, mergând până în vecinătatea crimei. A fost aproape de a comite o crimă, din gelozie, doar dintr-un pumn dat unul bărbat care a zăcut trei zile, timp în care Nicu Iorga aştepta cu bagajele făcute să fugă în Basarabia în caz că s-ar fi întâmplat ca victima sa să moară. Făcea nopţi albe luând parte la jocurile de noroc. Câştiga mult şi risipea totul. „Pasiunea norocului, nopţile petrecute în dârză, desperata luptă, nu pentru banul care, odată câştigat, cu fişicurile de galbeni, se topea până în ziuă, ci pentru plăcerea, pentru suprema voluptate de a birui. Tot sufletul prins în luptă, oricare ar fi aceea, toată averea, toată sănătatea puse în joc, fără o clintire, o îndoială, o părere de rău, după hotărârea sorţii”, scria Iorga despre părintele său.
 

În memoriile sale, Iorga îl portretizează pe tatăl său astfel:„Nu cred că tata să fi fost atras vreodată către lectură”, „avea ochii mari, umezi, dulci ai mamei sale, Maria Bucur, care parcă râd în lacrimi”. Din cauza nopţilor pierdute se îmbolnăveşte şi îi paralizează mâna dreaptă, astfel că ia decizia să călătorească, împreună cu soţia lui, în Austria şi Germania, la tratament. 

“Se duc la Toplitz doi ani consecutivi, iar în al treilea la Slănicul din Moldova. Se face bine. Câţiva ani este om liniştit, bun avocat, cu uşurinţă la vorbire, ca şi tatăl său. Dar trecutul nu dispăruse, mocnea în dânsul, atât pasiunea jocurilor de noroc, cât şi boala, ascunsă undeva în organism. Reia viaţa de la început: petreceri, jocuri de noroc, nopţi nedormite. Boala reapare cu dureri în organism, cu tusea care nu-i mai da pace. Acum nopţile sunt ale bolii. Încet-încet, îi este tot mai rău, până când durerile îi iau un braţ şi limba. Nu mai poate vorbi, apoi moare la 29 martie 1876”, scrie istoricul Barbu Theodorescu în lucrarea “Contribuţiuni la cunoaşterea strămoşilor lui Nicolae Iorga”

Nicu Iorga este înmormântat la Botoşani, în cimitirul Sf. Parascheva. Fiul său, marele savant Nicolae Iorga avea doar cinci ani la moartea părintelui său, atât el cât şi fratele său mai mic, George, urmând să fie crescuţi de mama lor Zulnia, rămasă văduvă la 33 de ani. De altfel, Zulnia Iorga a trăit 93 de ani, având astfel şansa să-şi vadă fiul cel mare în toată gloria.  

CITEȘTE: Un botoșănean a reușit să adune de-a lungul a jumătate de veac o uriașă colecție: AFLĂ care sunt ”comorile” lui