Toma Cosma, pe numele său de român, s-a născut într-un sat din apropierea Botoșanilor, localitate ce s-a pierdut în negura timpului, deși unele surse îl dau ca fiind din Roma, Italia. Arhicunoscut sub numele de Enrico Tamberlik, a devenit unul dintre cei mai talentați tenori ai lumii, cu spectacole la New York, Buenos Aires sau Londra.
În 1835, la hanul din centrul orașului, poposeau artiștii străini ce erau în trecere prin Botoșani. Toma Cosma era grăjdar acolo. Un soi de manele cânta în timp ce-și făcea treaba și avea grijă de lucruri, dar vocea nu era la fel ca oricare. Domenico Castiglia, unul dintre acei artiști, i-a auzit vocea. De aici începe povestea sa.
După ce a plecat din România, şi-a început studiile în Italia. Napoli, Bologna şi Milan sunt oraşele pe unde a trecut şi s-a format. La doar 17 ani a debutat într-un concert, fără să mai treacă mult până să-I încânte pe spectatori la Teatrul Apollo din Roma sau Fondo şi San Carlo din Napoli.
În acea perioadă a apărut sub două nume diferite, ambele italiene. Enrico Danieli primul, iar apoi sub numele care l-a consacrat, Enrico Tamberlik.
La 30 de ani a debutat în marele Royal Opera House, din central Londrei, acolo unde ani buni a avut prezenţe regulate şi a încântat urechile a mii de oameni. Şapte ani mai târziu a apărut în Buenos Aires, la Teatrul Colon. Alte locaţii unde s-a afirmat au fost New York și Sankt-Petersburg, acolo unde a interpretat rolul lui Alfredo, din piesa lui Verdi numită “La forza del destino”, dar spre sfârşitul carierei .
Vocea remarcabilă şi incisivă, dar şi a abilitatea de a cânta cele mai mari note, l-au făcut un perfect interpret pentru rolurile dramatice, din opere celebre precum Faust, Otello sau Fidelio.
Născut în 1829, acesta a trăit 68 de ani și a murit pe 13 martie 1889, cu doar 3 zile înainte de a 69-a aniversare a sa. Francesco Tamagno, de asemenea unul dintre cei mai recunoscuți tenori italieni, este cel mai cunoscut succesor al său, cu o voce asemănătoare de cea a lui Tamberlik. (B.O.)
CITEȘTE ȘI:
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024