Frauda de la Evaluarea Naţională în care a fost implicat Ioan Ştefan Lungu, fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu, a parcurs o adevărată epopee.
Descrierea pe larg a faptelor, aşa cum au fost reconstituite de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, a necesitat o muncă de câteva luni, iar în final totul s-a concretizat într-un rechizitoriu de 155 de pagini.
Trei dintre cei care au fost implicaţi în scandal şi-au recunoscut faptele şi au ajuns la un acord cu procurorii DNA, iar asta se traduce prin pedepse cu suspendare. Unul dintre oamenii care au avut o contribuţie majoră la frauda din vara anului trecut este Cătălin Huţu, fost director al Şcolii Gimnaziale Salcea. Acesta a contribuit din plin la elucidarea multor semne de întrebare care existau în anchetă şi a colaborat cu procurorii, acceptând inclusiv să înregistreze o serie de discuţii ambientale cu ceilalţi „colegi de suferinţă”. În sarcina lui Huţu au fost reţinute şase infracţiuni, dar cel mai probabil nu va sta la închisoare.
Acord de recunoaştere a vinovăţiei au încheiat şi Mariana Raţă, îngrijitoarea de la Şcoala Gimnazială Plopeni, acuzată de comiterea a cinci infracţiuni, dar şi inspectorul Marius Grigoraş, de la Poliţia Salcea, ultimul având o singură infracţiune, şi anume aceea că a declarat în fals că a însoţit transportul tezelor de la Evaluarea Naţională.
În faţa judecătorilor vor ajunge trei persoane: Ilie Lungu, primarul din Salcea, Nicoleta Zettel, profesoară de limba română şi fost director al Şcolii Gimnaziale Plopeni, şi Mihai Gîză, profesor de matematică la aceeaşi unitate de învăţământ, pensionat între timp.
Nicoleta Zettel - 22 de infracţiuni
Fără îndoială, pe primul loc la număr de infracţiuni se regăseşte Nicoleta Zettel, fosta directoare a Şcolii Gimnaziale Plopeni. „Pomelnicul” în cazul ei cuprinde nu mai puţin de 22 de fapte, după cum urmează:
-constituirea unui grup infracţional organizat;
-luare de mită;
-complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
-permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (două fapte);
-4 infracţiuni de folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, dintre care una în formă continuată (două fapte);
-6 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, din care una în formă continuată (3 fapte);
-3 infracţiuni de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
-complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
-3 infracţiuni de uz de fals;
-complicitate la uz de fals.
Mult timp, Nicoleta Zettel s-a aflat sub control judiciar, măsură menţinută şi în prezent. În plus, ea avea interdicţia de a ocupa funcţia de director şi de a-şi exercita profesia. Între timp, în ultimele zile din 2016, Curtea de Apel Suceava a admis plângerea Nicoletei Zettel, astfel încât aceasta se poate întoarce la catedră pentru a preda.
În rechizitoriu se mai arată că Nicoleta Zettel era expertă în fraude la Evaluarea Naţională. Procurorii DNA Suceava au reuşit să probeze cinci astfel de fapte, fără a pune la calcul şi teza la limba română a lui Ioan Ştefan Lungu. Prima faptă datează din 2013, pentru ca în 2014 şi 2015 să-şi acorde sprijinul pentru câte doi elevi. În două situaţii beneficiari au fost rude ale actualului director al Şcolii Gimnaziale Plopeni, Florin Cheia, unul dintre confidenţii Nicoletei Zettel, aşa cum arată înregistrările existente în dosar.
La fel de interesant este că Nicoleta Zettel s-a ocupat de fraude şi în perioada în care era acasă, în concediu de creştere a copilului. Se întâmpla în iunie 2015, când a scris două astfel de teze, una notată cu 7.10, iar cealaltă cu 10.
Suspiciuni şi informaţii despre implicarea Nicoletei Zettel în astfel de matrapazlâcuri erau cunoscute în şcoala din Plopeni, iar partenerul ei de dosar, profesorul de matematică Mihai Gîză, le-a scos în evidenţă cu ocazia unei discuţii pe care a avut-o cu Cătălin Huţu.
„... ea a mai făcut chestii de tipul ăsta ... şi Doamne fereşte dacă transpiră! ... şi ea a mers cu ideea că ... eu o bănui de mai mult, de mult ştiu eu chestia asta ... dar nu ştiu cum am intrat eu în sistemul ăsta, fără ... ea a vrut să facă perfect, na ... să fie ea ..., ştii, ea vrea să fie cea mai mare, na, cum sunt femeile, în general. Ele vor să fie primele ... şi uite, uite că a greşit aicea ... amu, ea spune că n-o ştiut, dar, după război, ce să mai spună?”, este confesiunea lui Mihai Gîză.
Primarul Ilie Lungu nu apare pe înregistrări, dar este considerat iniţiator al „afacerii”. Ilie Lungu, primarul din Salcea, va răspunde pentru patru acuzaţii în faţa judecătorilor, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de dare de mită. Trebuie spus că Ilie
Lungu nu a dat nici o declaraţie în timpul anchetei, dar nici nu apare pe vreo înregistrare telefonică sau ambientală.
Potrivit actului de sesizare a instanţei, „la începutul lunii iunie 2016, inculpatul Lungu Ilie a iniţiat un grup infracţional organizat, constituit ulterior împreună cu inculpatul Gîză Mihai, consilier local al oraşului Salcea şi profesor de matematică la Şcoala Gimnazială Plopeni, şi inculpata Zettel Nicoleta, director şi preşedinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naţionale de la nivelul aceleiaşi unităţi şcolare, la care au aderat ulterior Huţu Cătălin, director al Şcolii Gimnaziale Salcea şi preşedinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naţionale, şi inculpata Raţă Mariana, îngrijitoare la şcoala din Plopeni”.
Procurorii DNA Suceava au arătat că Ilie Lungu i-a promis lui Mihai Gîză suma de 200 de lei pentru a interveni pe lângă Cătălin Huţu pentru ca acesta din urmă să-şi dea concursul la fraudarea tezelor la limba română şi la matematică scrise de fiul primarului din Salcea. În plus, prin intermediul lui Gîză, edilul din Salcea a promis „sprijin politic” pentru ca soţia lui Cătălin Huţu să ocupe funcţia de director adjunct al Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, precum şi o sumă în bani, de 400 de lei.
De asemenea, tot prin intermediul lui Mihai Gîză, i-a promis Nicoletei Zettel suma de 400 de lei şi sprijin politic pentru a rămâne pe funcţia de director al Şcolii Gimnaziale Plopeni.
Procurorii au explicat şi motivele pentru care frauda de la Evaluarea Naţională în cazul fiului primarului din Salcea se încadrează la constituire de grup infracţional organizat.
„Existenţa grupului infracţional, în sensul unei conivenţe infracţionale ramificate, cu acţiuni independente ale membrilor grupului, rezultă şi din faptul că nici unul dintre aceştia nu avea posibilitatea de a înfăptui personal scopul pentru care a fost constituită gruparea, fiind nevoie de o conlucrare între membrii grupului în acest sens. Astfel, inculpata Zettel Nicoleta, deşi avea calitatea de director şi preşedinte al Comisiei de Evaluare Naţională de la nivelul Şcolii Gimnaziale Plopeni, nu putea avea un rol decisiv în atingerea scopului infracţional, având însă un rol tangenţial, acela de a furniza tipizatele de examen, de a falsifica teza elevului Lungu Ioan Ştefan la limba şi literatura română, inculpata fiind profesor de specialitate în acest sens, precum şi acela de a furniza inculpatului Huţu Cătălin teza falsificată în vederea înlocuirii celei reale. De asemenea, inculpatul Huţu Cătălin, deşi avea calitatea de director şi preşedinte al Comisiei de Evaluare Naţională de la nivelul Şcolii Gimnaziale Salcea, nu putea atinge nici el de unul singur scopul grupului, având însă un rol important în acest demers infracţional: acela de a identifica lucrarea reală a elevului Lungu Ioan Ştefan (prin ştampilarea acesteia într-o formă diferită de tezele celorlalţi elevi), de a transmite inculpatei Zettel Nicoleta numele celor patru supraveghetori din sala în care susţinea examenul elevul Lungu Ioan Ştefan, precum şi a de schimba cele două teze reale ale elevului cu cele falsificate. De asemenea, activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul Gîză Mihai a fost indispensabilă scopului urmărit, acesta având rolul de a contacta cei doi directori de şcoală şi de a le transmite promisiunea inculpatului Lungu Ilie cu privire la remiterea sumei de bani şi a foloaselor necuvenite, precum şi acela de a redacta teza de la matematică a elevului Lungu Ioan Ştefan, în vederea înlocuirii acesteia. Şi inculpata Raţă Mariana a contribuit la înfăptuirea scopului grupului infracţional, asigurând transmiterea de către inculpata Zettel Nicoleta a tipizatului de examen, a subiectelor de examen şi a datelor nedestinate publicităţii constând în numele celor doi supraveghetori din sala elevului Lungu Ioan Ştefan către inculpatul Gîză Mihai în vederea falsificării tezei la matematică”, se menţionează în rechizitoriul de sesizare a instanţei de judecată.
Dacă iniţial totul părea foarte sigur, după ce în presă au apărut informaţii despre dosar şi ancheta derulată de procurorii DNA, actorii principali au început să se agite şi au formulat diferite scenarii pentru a scăpa basma curată.
Nicoleta Zettel a vorbit despre încercarea de a muşamaliza totul, dar spune că totul a eşuat din cauza presei:
„Nu s-a putut stopa, c-o luat amploare presa ... deci s-o-ncercat la nivel foarte înalt ... deci foarte, foarte înalt şi nu s-o putut face nimic ... pentru că deja s-o dus ... ştii tu .. deja era .. în primă fază, deci când am venit eu şi mi-o zis, o stopat totul, deci totul, dup-aia a venit al doilea val”.
Aceeaşi persoană arată că a discutat despre cazul de fraudă inclusiv cu un preot, care ar fi asigurat-o că totul va fi bine.
„Eu m-am dus la părintele şi mi-o zis că nimic nu se alege din anchetă ... nimic, nimic, nimic ... şi înainte să fiu chemată mi-o zis, n-ai scăpat încă. Te sfătuiesc să nu te mai duci la nici un concurs”, este una din afirmaţiile Nicoletei Zettel.
Probabil fără implicarea consilierului local Mihai Gîză frauda din vara anului trecut nu ar fi fost posibilă sau s-ar fi derulat mai dificil. Timp de aproape două luni, acesta a fost un fel de dispecer şi a avut zeci de convorbiri telefonice cu persoanele puse sub acuzare în acest dosar. Astfel, între primarul Ilie Lungu şi Mihai Gîză s-au consemnat opt convorbiri telefonice, între Mihai Gîză şi Nicoleta Zettel au fost 23 de apeluri, în timp ce între Mihai Gîză şi Cătălin Huţu au fost nu mai puţin de 41 de discuţii telefonice.
În final, Mihai Gîză a fost trimis în judecată pentru comiterea a 10 infracţiuni, după cum urmează:
-constituirea unui grup infracţional organizat;
-trafic de influenţă;
-două infracţiuni de complicitate la dare de mită;
-instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii; nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
-instigare la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
-instigare la uz de fals;
-fals material în înscrisuri oficiale;
-complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
-complicitate la uz de fals. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024