Un botoșănean nu a dat dovadă că știe prea multe reguli de circulație în momentul în care s-a urcat la volan, după ce băuse suficiente pahare.
La data de 1 septembrie 2015, în jurul orei 12.30, C. C. de 43 ani, din orașul Darabani, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Victoriei din municipiu şi a manevrat autoturismul cu spatele pentru a ieși dintr-o parcare, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.”, se arată scris în comunicatul de presă remis de IPJ Botoșani.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024