Trei firme participă la licitaţia organizată de Primăria Botoşani pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Faţă de anul trecut, când activitatea a fost licitată la comun cu florile, de această dată s-a organizat una separat. Cosire, tundere şi greblare, acestea sunt, în rezumat, treburile pe care agentul economic câştigător va trebuie să le execute.
Unde te întorci dai de oameni politici
Prima ofertă primită de municipalitate a fost aceea de la
SC Cornell’s Floor SRL. Este o societate înfiinţată în 2008, care şi-a mai adjudecat şi reabilitarea Parcului Curcubeului, dar care a construit şi stadionul din Ipoteşti în vremea în care Verginel Gireadă era primar de Mihai Eminescu. Acolo s-a ridicat o bijuterie cu 500 de locuri, toate acoperite.
A doua ofertă provine de la
SC Pavra Com SRL, firmă patronată de
Petru Filip, unul dintre membrii fondatori de la Botoşani ai Partidului Ecologist Român. Acesta a candidat în toamnă la alegerile parlamentare din partea PER chiar pe Colegiul Flămânzi, de pe care a ieşit deputat liberalul Verginel Gireadă, cu care a colaborat la echipa de fotbal Luceafărul Ecologistul din Mihai Eminescu.
De asemenea, în trecut firma s-a ocupar şi se strângerea câinilor vagabonzi din oraş, activitatea principală fiind însă aceea de salubrizare.
Cea de a treia ofertă aparţine
SC Marisa Jarden SRL, firmă care, cel puţin în acte, a livrat ani de zile flori municipalităţii şi despre care s-a spus că l-ar avea în spate pe fostul viceprimar
Florin Ghiorghiţă.
Ofertele depuse
FIRMĂ |
OFERTĂ
|
Cornell's Floor
|
138.942
|
Pavra Com
|
139.855 |
Marisa Jarden
|
144.947
|
*Sumele sunt exprimate în RON şi nu includ TVA
Bătaie pe o dfirenţă de vreo 60 de milioane de lei vechi
Ofertele depuse de cele trei firme sunt foarte apropiate, având o diferenţă totală de exact 6.005 lei, în condiţiile în care valoarea estimată de
Primăria Botoşani se ridică la 161.290.
„S-au deschis ofertele, dar asta nu înseamnă că avem deja un câştigător”, ne-a declarat
viceprimarul Cosmin Andrei, care a adăugat că oferta cea mai ieftină financiar nu asigură neapărat şi câştigarea licitaţiei deoarece în caietul de sarcini sunt specificate şi alte criterii de evaluare. Atribuirea se va face în 25 de zile de la deschiderea plicurilor, lucru care a avut loc luni 15 aprilie.
CITEŞTE ŞI:
Prea multe panseluţe dă mai mulţi bani la flori şi spaţii verzi, 2 miliarde cositul – DOCUMENT
VEZI ŞI:
Verginel şi-a tras bijuterie de 200.000 de euro – FOTOGALERIE