Pentru a nu se interpreta greşit și pentru a anula orice speculație că își face campanie electorală, Gabriel Alecsandru face precizarea că nu a fost prezent fizic la Palatul Copiilor, ci doar a trimis printr-un reprezentant din echipa sa invitații la patinoar, în semn de apreciere a meritelor elevilor înscriși la Palatul Copiilor.
Candidatul ARD la un mandat de deputat pe Colegiul 6 Botoşani susţine că a făcut și în trecut și va continua și pe viitor, în calitate de deputat, să facă astfel de gesturi întrucât consideră că cei mici trebuie sprijiniți și stimulați către performanță. Potrivit democrat-liberalului, acțiunea s-a dorit a fi una de caritate și nu politică.
“Îmi doresc să aduc o serie de precizări la acțiunea pe care am dedicat-o, astăzi, elevilor de la Palatul Copiilor din Botoșani. Mi-am dorit să le fac un mic cadou celor cu rezultate deosebite și, pentru a nu fi acuzat că-mi fac campanie electorală folosindu-mă de copii, nu m-am afișat în fața lor. Vreau doar ca lumea să știe ca am sprijinit dintotdeauna performanța și o voi face în continuare”, declară
Gabriel Alecsandru.
Candidatul ARD la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel Alecsandru a fost Moș Nicolae pentru copiii care frecventează cercurile de la Palatul Copiilor din Botoșani. Alecsandru le-a oferit elevilor cu cele mai bune rezultate obținute, anul acesta, la cercul frecventat, invitații la patinoar.
Mai multe despre această acţiune citiţi aici:
Alecsandru „s-a deghizat” în Moș Nicolae şi s-a dus la Palatul Copiilor