Astăzi s-a deschis un nou capitol atât pentru Mihaela Huncă, devenită deputat cât și pentru Gabriel Hârtie, din postura de inspector școlar general.
Fosta șefă a educației botoșănene a efectuat procesul de predare vineri la amiază când cel care a preluat conducerea s-a și instalat în biroul de inspector general.
Mihaela Huncă, extrem de relaxată a declarat că părăsește instituția stăpânită totuși de un sentiment de regret.
A apărut pentru ultima dată în această postură în fața directorilor unităților de învățământ la o întâlnire ce a avut loc la Colegiul Național AT Laurian unde s-a dat citire ordinului de delegare a atribuțiilor către Gabriel Hârtie.
„Sentimentele sunt amestecate, pe de o parte mă bucur pentru faptul că în calitate de deputat pot continua și pot promova anumite probleme care au apărut în învățământul botoșănean. Nu numai promova, dar mai mult rezolva. Sunt emoționată, este o zi emoționantă din viața mea. Am și o undă de regret pentru că aici am lucrat mai bine de 4 ani și jumătate, dar e și acel sentiment de satisfacție pentru că am avut o echipă bună, performantă, formată din inspectori școlari, directori și profesori de calitate”,
Mihaela Huncă, deputat PSD
De asemenea, fosta șefă IȘJ a avut aprecieri și în privința personalului nedidactic după care a făcut o promisiune: „Nu plec din sistemul de învățământ, rămân în sistemul de învățământ botoșănean”.
Gabriel Hârtie rămâne inspector școlar general până la organizarea unui concurs de către Ministerul Educației Naționale.
”Deocamdată conform ordinului de ministru până la organizarea concursului dl inspector școlar adjunct a preluat și atribuțiile de inspector general”,
Mihaela Huncă, deputat PSD
Gabriel Hârtie a declarat că la acest moment nu știe cu certitudine dacă va participa la concursul pentru definitivarea pe post.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024