Frenezia schimbărilor subprefecţilor de Botoşani a fost evidenţiată în mod plastic de primul reprezentant al Guvenrului în judeţ. În alocuţiunea prelejuită de instalarea în funcţie a Silvanei Tudorache, prefectul a făcut un scurt istoric al schimbărilor intervenite în conducerea instituţiei de-a lungul celor două mandate ale sale.
“Botoşani are acum cel de al optulea subprefect cu care am avut onoarea şi plăcerea să lucrez şi ca să mai destindem atmosfera mă bucur de două ori că aţi venit la Botoşani pentru că, din cei opt prefecţi cu care am lucrat, şase au depus jurămîntul şi au fost instalaţi de mine şi riscam să devin din inginer, instalator”, a spus
Cristian Roman secretarului de stat Gheorghe Emacu. El a arătat că Prefectura are nevoie de stabilitate în condiţiile în care, la o întîlnire pe care premierul a avut-o vineri cu prefecţii, le-a transmis că actuala coaliţie va guverna ţara pînă în 2012.
„Sper ca aceasta să fie ultima modificare în administraţie, cel puţin la nivelul instituţiei noastre, pentru că administraţia are nevoie de siguranţă, de stabilitate şi de continuitate”, a mai afirmat
prefectul. El a lăudat Guvernul pentru că a avut curajul să facă descentralizare mai ales în domeniul sănătăţii şi de aceea a ales să îi dea noului subprefect atribuţia de coordonare a serviciilor publice deconcentrate. Cristian Roman a început al doilea mandat de prefect avîndu-i ca subprefecţi pe Viorica Afrâsînei şi Paul Popa, care au fost ulterior înlocuiţi de Paul Secrieru şi Daniel Moruzi, ambii dîndu-şi ulterior demisiile.