Acuzat că efectuează controale cu substrat politic la primării şi că descoperă nereguli cu precădere la cele conduse de membri PNL şi PSD, prefectul a dat câteva răspunsuri liderilor judeţeni ai celor două formaţiuni. După cum v-am informat, Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu i-au reproşat că la controlul privind concesionarea păşunilor şi-a îndreptat cu precădere atenţia spre primăriile conduse de social-democraţi şi liberali.
“Înţeleg că d-nii respectivi sunt supăraţi pe mine pentru ca am descoperit ilegalităţile făcute de către unii din aleşii judeţului. Sunt dezamăgit dacă e aşa. Pe mine nu mă interesează de la ce partide sunt cei găsiţi în culpă, pentru că sunt de la toate, deşi în proporţii diferite. Firesc ar trebui ca aceşti domni să fie supăraţi pe colegii lor de partid, aleşi, care au făcut prostiile pe care le-au făcut”, a afirmat
Cristian Roman. Acesta a arătat că “dacă nu au înţeles”, mai explic o dată. Astfel, acolo unde hotărârile de consiliu au avut o problemă, a acţionat procedural, inclusiv în contencios administrativ, precum Manoleasa. În schimb, susţine primul reprezentant al Guvernului în judeţ, în cele mai multe cazuri ilegalităţile s-au comis ulterior adoptării hotărârilor de consiliu prin care s-a decis scoaterea păşunilor la concesiune, atunci când s-au încheiat contractele de atribuire.
“Când s-au adoptat acele hotărâri nu aveam de unde să ştim că ele vor fi favorabile unora care au pârghiile administrative în mână, respectiv primari, viceprimari şi consilieri sau funcţionari din primării. Am aflat acum şi am intervenit. Precizez că am verificat absolut toate primăriile de unde s-au făcut cereri pentru acordarea de subvenţie la păşunea comunală, pe baza listei de la APIA”, a afirmat
prefectul. El a răspuns astfel acuzelor că nu a atacat în contencios administrativ hotărârile de consiliu local ilegale şi astfel a devenit părtaş la neregulile din respectivele administraţii locale. Cât despre împărţirea pe criterii politice a ajutoarelor de la UE în comuna Corni, Cristian Roman a spus că nu instituţia pe care o conduce, ci Consiliul Judeţean coordonează acest program.