La manifestările organizate în Piața 1 Decembrie 1918, Dan Nechifor a citit mesajul premierului Nicolae Ciucă.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis miercuri dimineață printr-un comunicat de presă propriul mesaj de Ziua Națională, iar la manifestările organizate în Centrul Istoric l-a citit doar pe cel al premierului Ciucă.
Care începea astfel:
”1 Decembrie 1918 va rămâne pentru totdeauna, în istoria poporului român, drept ziua triumfului idealului național: unitatea. Rostită pentru prima dată în Revoluția de la 1848 și săvârșită doar parțial la 1859, Marea Unire a avut loc după un lung șir de lupte, după nenumărate sacrificii umane și materiale”
Premierul Nicolae Ciucă a mulțumit în mesajul său și personalului medical.
„Pentru mine, eroii acestui an sunt românii, care, în ciuda crizei generate de pandemia de COVID-19 și a suferințelor, au muncit, au fost solidari, au făcut sacrificii și au depus zi de zi eforturi în această luptă dură cu virusul. Le mulțumesc în mod special tuturor celor care fac parte din personalul medical și au luptat în linia întâi pentru a salva vieți și pentru limitarea efectelor pandemiei”
Discursul integral poate fi urmărit în video de mai jos.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile