Prefectul, acuzat de abuz
Prefectul Cristian Roman este acuzat de abuz în acţiunile pe care le-a derulat în legătură cu persoanele cu handicap care deţin permis de conducere. Senatorul Liviu Câmpanu susţine că acesta a semnat un ordin prin care poliţiştii au început să se deplaseze la cei aproximativ 500 de botoşăneni vizaţi de anchetă şi să le ridice permisele. „Este un abuz al prefectului pentru că a emis un ordin în care s-a cerut Poliţiei să facă acest lucru, iar poliţiştii nu au făcut altceva decît să pună în aplicare ordinul prefectului”, a afirmat parlamentarul. Fiind şi medic de familie, breaslă care s-ar părea ca poartă o parte din vină pentru faptul că nevăzători şi alte persoane cu dizabilităţi au ajuns să conducă maşini, Liviu Câmpanu a dat şi exemplul unui săvinean căruia i-au fost amputate ambele picioare, are toate comenzile pe volan, maşina este omologată, dar i s-a suspendat dreptul de a conduce.
Primul reprezentant al Guvernului în judeţ susţine că nu a dat niciodată un ordin prin care polişiştii să meargă la casele persoanelor în cauză şi să ridice permisele. „Eu am cules baza de date şi le-am dat-o spre competenţă soluţionare”, ne-a declarat Cristian Roman.
Senatorul i-a trimis prefectului şi o sesizare electronică pe această temă.
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Medic din Botoșani, trei metode simple pentru a slăbi după excesul de sărbători
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile