Prefectul Costică Macaleţi a solicitat conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean să se asigure de respectarea legii privind ascultarea Imnului de Stat la începutul orelor de curs.
Conform unui act normativ adoptat de Guvern în 2001,
„Deşteaptă-te române” „se
intonează în mod obligatoriu la începutul programului zilnic, în şcolile primare şi gimnaziale, de stat şi particulare”. Reprezentantul Executivului în teritoriu doreşte ca acest start solemn al fiecărei zile de curs să se reia, în multe şcoli hotărârea nefiind întotdeauna respectată.
„Trebuie să iubim şi să preţuim simbolurile naţionale, iar acest lucru se cultivă în sufletele generaţiilor în fiecare zi. Nu cred că este un efort prea mare pentru ca în fiecare clasă să se asculte imnul ţării sau să se intoneze zilnic, cu respectul cuvenit acestui simbol. Trebuie să punem emoţie şi suflet în tot ceea ce înseamnă identitatea noastră ca români”, a explicat
prefectul.
Costică Macaleţi este de părere că
Imnul Naţional poate fi ascultat şi de către clasele de liceu, măcar la începutul fiecărei săptămâni, chiar dacă legislaţia nu include şi această treaptă de învăţământ în prevederea referitoare la obligativitatea difuzări imnului.
CITEŞTE ŞI:
Prefectul şi Ada pun elevii să cânte imnul şi să înveţe despre puterile statului