Sindicaliştii i-au solicitat prefectului sprijin în vederea intrării în posesie a rapoartelor întocmite de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale privind modul de aplicare a legii unice de salarizare la nivel instuţiilor bugetare.
„Noi am vrea să vedem cum a interpretat legea"
Potrivit conducerii judeţene a Cartel Alfa, notele de constatare a comisiei speciale create în cadrul AJPS pentru verificarea modului de aplicare a legii 330/2009, ar trebui să fie aduse şi la cunoştinţa sindicatelor, nu numai a angajatorilor. Aceasta avînd în vedere că informaţiile îi vizează clar pe proprii membri, pe care îi reprezintă. „Ştim că AJPS pînă la data de 31 martie are obligaţia de a verifica pentru fiecare instituţie în parte modul de aplicare a legii 330, urmînd să trimită o notă acestora. Am dori să ni se aducă şi nouă la cunoştinţă aceste rapoarte şi dacă legea este aplicată corect de către angajator, credem că aşa ar fi normal avînd în vedere că noi îi reprezentăm pe aceşti angajaţi din sistemul public”, a declarat Marius Oroşanu, preşedintele Cartel Alfa. Un exemplu punctual ar fi situaţia de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, unde odată cu aplicarea noii legi salariile angajaţilor au scăzut în proporţie de 50%. „Noi am vrea să vedem cum a interpretat legea în cazul DGASPC comisia din cadrul Agenţiei de Prestaţii Sociale şi dacă a fost corect modul aplicat de către angajator”, a mai declarat Marius Oroşanu.
"Voi încerca să ajut cît îmi stă în putere"
Această solicitate a fost înaintată prefectului Cristian Roman, imediat după pichetarea din data de 11 martie, la care au participat membri de sindicat din mai multe ramuri de activitate ale instituţiilor judeşului. „Cred că solicitarea dvs. este una normală în aceste condiţii. Eu voi încerca să ajut cît îmi stă în putere. Cred că normal ar fi să îi convocăm la un dialog pe cei de la Agenţia de Prestaţii Sociale şi împreună cu dvs. să avem o discuţie deschisă pentru a vedea ce se poate face”, a spus Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
În consecinţă, la solicitarea reprezentantului Guvernului în teritoriu, această întîlnire va avea loc luni, 15 martie 2010 la Prefectura Botoşani.
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024