Prefectul Sorin Cornilă a mers astăzi pe drumul Botoșani – Târgu Frumos pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Sorin Cornilă a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Botoșani că a primit extrem de multe sesizări din partea botoșănenilor care sunt nemulțumiți de modul cum se defășoară lucrările.
„Am avut foarte multe sesizări la Instituția Prefectului din partea cetățenilor din cauza disconfortului creat de lucrările și de modalitatea în care se desfășoară acest contract și aici mă refer la soluția tehnică care am înțeles eu astăzi că s-a folosit acolo respectiv de a freza stratul de asfalt și de a sparge acele dale de beton”,
Sorin Cornilă, prefect.
Sorin Cornilă a arătat că va forma o comisie la nivelul Instituției Prefectului pentru monitorizarea lucrărilor.
„Așa cum le-am spus și lor. Vom face la nivelul Instituției Prefectului o comisie care va monitoriza pentru a avea o informare săptămânală despre stadiul lucrărilor de acolo. Am identificat pe traseu, inclusiv la Zăicești, cetățeni nemulțumiți din cauza interacțiunii pe care au avut-o cu reprezentanții constructorului”,
Sorin Cornilă, prefect.
Săptămâna viitoare, reprezentantul Guvernului în teritoriu va efectua o vizită pe drumul Botoșani – Ștefănești.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024