Directorii instituțiilor deconcentrate de la Botoșani au fost convocați astăzi, 29 februarie 2024, în ședința Colegiului Prefectural, aferentă lunii februarie.
În debutul ședinței, consilierul din cadrul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Paula Amariei a prezentat activitatea Colegiului în anul 2023 și o sinteză despre stadiul îndeplinirii obiectivelor din Programul de Guvernare.
La fina, reprezentantul Guvernului în teritoriu a concluzionat:
Referitor la activitatea Instituției Prefectului Județul Botoșani din anul 2023 și la stadiul îndeplinirii în județul nostru a obiectivelor din Programul de Guvernare, vă transmit că am constatat că am avut o activitate destul de complexă, care s-a îmbunătățit, din toate punctele de vedere, am fost mai prezenți în activitățile publice și am încercat în același timp să venim prin activități publice în sprijinul unităților administrativ teritoriale, în sprijinul dvs a celor care faceți parte din Colegiul Prefectural al județului Botoșani”
Sorin Cornilă, prefect județul Botoșani.
Iată ce le-a mai transmis prefectul directorilor de instituții:
„Cred că am avut o colaborare bună, bineînțeles, întotdeauna este loc de mai bine și îmi doresc ca în fiecare an pe care îl petrecem împreună în formula asta să ne îmbunătățim activitatea, relaționarea, colaborarea, pentru că așa reușim să câștigăm încrederea și respectul cetățenilor din județul nostru. Încrederea este extrem de importantă și le transmit și inspectorilor șefi ai inspectoratelor județene ale MAI să câștige încrederea cetățenilor, așa cum facem și noi cei din administrație. De încrederea cetățenilor avem nevoie ca să funcționăm așa cum trebuie. Vă mulțumesc pentru buna colaborare pe care am avut-o în anul anterior și-mi doresc ca anul acesta să avem o colaborare și mai bună.”
Sorin Cornilă, prefect județul Botoșani.
În cadrul ședinței au prezentat activitatea instituției pe anul 2023 șeful Jandarmeriei Botoșani Cristian Boariu și Rodica Cracană, șefa Serviciului Județean al Arhivei Naționale.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024