Primul reprezentant al Guvernului în judeţ este criticat în mass-media centrală pentru răspunsul dat profesorilor pe tema salariilor După cum v-am informat luni, acesta le-a spus că nu ştia de faptul că ei nu şi-au primit deloc lefurile şi că el credea că nu beneficiază doar de diferenţa câştigată în instanţă
„Prefectul de Botoşani a aflat abia luni că profesorii din judeţ nu şi-au primit salariile Prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, le-a transmis celor peste o sută de profesori care au protestat în faţa Prefecturii să se întoarcă la catedră, precizând că el a aflat că aceştia nu şi-au primit salariile abia luni, în ziua mitingului”, arată
agenţia de ştiri Mediafax. În articol se precizează că un grup de cinci profesori a intrat în audienţă la prefectul Cristian Roman, însă nu au reuşit să obţină un răspuns concret privind soluţionarea problemei lor. Acesta a recunoscut că nu ştia că situaţia profesorilor e atât de gravă şi că aceştia nu şi-au primit salariile, dar le-a cerut să se întoarcă la catedre.
„Am înţeles că s-au făcut demersurile pentru o sumă consistentă”
"Le-am transmis un singur lucru: pentru a mă avea partener de dialog, minima condiţie pe care o pun este să meargă la catedră. Astăzi am aflat că există o problema, că nu au luat deloc salariile, nu este vorba numai de diferenţele provenite din hotărâri judecătoreşti, ci e vorba de faptul că nu au luat salarii şi nu au alocare bugetară pentru acest lucru. Din discuţia cu directorul de la DGFP am înţeles că s-au făcut demersurile pentru o sumă consistentă care ar trebui să fie alocată judeţului, iar rezolvarea ţine de cele două ministere, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor", a declarat Cristian Roman, citat de
Mediafax. Cadrele didactice nu a dat curs solicitării prefectului şi au continuat protestele.