La evenimentul organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea instituției a luat parte și prefectul Dan Șlincu.
Iată mesajul transmis de către reprezentantul Guvernului în teritoriu:
„Este bine cunoscut faptul că unul din punctele la care Botoșaniul excelează și la care este cunoscut atât pe plan național cât și pe plan internațional este cultura. Și nici nu poate fi altfel pentru că până la urma urmei județul nostru poate fi considerat leagănul mai multor personalități și genii. Tocmai de aceea rolul acestei instituții, rolul domniei voastre care vă ocupați de conservarea și de promovarea culturii este unul foarte important și pentru faptul că trebuie, avem o datorie morală să ne respectăm istoria, să ne respectăm cultura și tradițiile”,
Dan Șlincu, prefectul județului
„Pentru munca pe care o depuneți în căutarea izvoarelor culturii, pentru munca pe care o depuneți pentru promovarea acestei culturi tradiționale eu vreau să vă mulțumesc dna director și vă asigur de tot sprijinul și de respectul meu. Vreau să salut și prezența primarilor pentru că dumnealor au un rol deosebit în căutarea, în promovarea și în conservarea tradiției culturale din județ. Tuturor vă doresc mult succes și spor în ceea ce faceți. La mulți ani!”, a transmis în final prefectul județului
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prime uriașe pentru o victorie cu FCSB: Iftime a anunțat CÂȚI bani vor lua jucătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medici și pacienți intoxicați cu praf: Control al Gărzii de Mediu cu amendă și măsuri de remediere
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Reveniri spectaculoase la FCSB pentru restanța cu FC Botoșani: CUM ar putea arăta primul 11
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024