Este scandal național cu ceea ce s-a întâmplat la finele săptămânii trecute în comuna Corlăteni a județului Botoșani.
Primarul comunei este acuzat că a întreprins demersuri pentru împușcarea mai multor câini, având în acest sens un acord de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS). Pe scurt ar fi trebuit să fie o acțiune pe fondul de vânătoare însă localnicii susțin că au fost împușcați câini în apropierea caselor, iar străzile au fost umplute cu sânge.
Primarul Costel Gavril anunțase pe Facebook acțiunea, iar după ce a avut loc efectiv și-a suspendat și contul personal și pe cel al primăriei.
Reacția iubitorilor de animale din întreaga țară este una virulentă, mai ales după ce au apărut imagini video cu cadavrele de câini îngropate și cu o cățelușă împușcată în picior și salvată de un ONG de la mare distanță.
Se strâng semnături și se semnează petiții împotriva primarului din Corlăteni, iubitorii de animale cer pedepse pentru cei care se fac vinovați.
În acest context, prefectul Dan Nechifor a convocat o ședință de urgență în urma căreia a transmis următoarea informare:
„În urma evenimentelor recente din zona UAT Corlăteni, prefectul Dan Nechifor a convocat o ședință de urgență cu reprezentanții instituțiilor abilitate.
În cadrul discuțiilor s-a constatat că două dosare de cercetare penală au fost deja înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, iar instituțiile abilitate continuă verificările.
Pentru prevenirea unor astfel de incidente pe viitor, s-a stabilit necesitatea unei mai bune coordonări între instituțiile implicate, prin notificarea din timp a activităților desfășurate și intensificarea monitorizării zonelor vizate.
Instituția Prefectului rămâne implicată în coordonarea acestor demersuri și va monitoriza îndeaproape aplicarea măsurilor stabilite, asigurând că astfel de situații vor fi gestionate eficient și responsabil”.
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Un bărbat a sunat la 112 si s-a ales cu amendă: De ce a avut nevoie de ajutorul jandarmilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Dosar penal la vamă pentru un bărbat care a dat mii de euro pe o mașină
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Botoșănenii se relaxează: Ce năbădăi mai fac oamenii în timpul liber? Află aici ce idei năstrușnice!
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile