Gheorghe Munteanu a fost înmormântat pe 17 august la cimitirul Eternitatea.
Plecarea între cei drepți a celui care timp de 27 de ani a fost unul dintre stâlpii Instituției Prefectului l-a determinat pe prefectul Dan Nechifor să transmită un mesaj public in memoriam.
Gheorghe Munteanu a fost înmormântat pe 17 august la cimitirul Eternitatea.
”Am colaborat cu domnul Gheorghe Munteanu în anii 2016 și 2017, înainte de ieșirea dumnealui la pensie. Am realizat atunci cât de importantă era contribuția sa la buna funcționare a prefecturii. A fost un om echilibrat, calm, un adevărat specialist în administrație. Pe 8 martie 2017, adică exact de ziua sa de naștere, ieșea la pensie și declara că a adunat de-a lungul carierei sale numeroase satisfacții. Îi datorăm respectul și recunoștința noastră. Dumnezeu să-l ierte”,
prefectul Dan Nechifor.
La cimitir s-au aflat membri ai familiei, dar și foști colegi din serviciile Instituției Prefectului, precum și doi dintre prefecții cu care a colaborat, Cristian Roman și actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu.
În prima conferință de presă de după ceremonialul religios, prefectul Dan Nechifor a rugat reprezentanții mass-media să țină un moment de reculegere pentru cel care a lucrat 38 de ani în serviciul județului Botoșani.
În ziua pensionării sale, în urmă cu patru ani, Gheorghe Munteanu declara:
“M-am încadrat la 1 august 1975 după terminarea Facultăţii de Drept, am fost repartizat la Consiliul Popular Vaslui şi după aproape doi ani am venit la Botoşani şi aici am rămas. Eu de loc sunt din Dorohoi. Las în urmă o vastă experienţă, am avut şi satisfacţii profesionale, am avut şi neîmpliniri, acum problema e de sănătate. Am avut colegi foarte buni, am avut şi conducători buni. Ies la pensie numai cu gânduri bune.”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tinerii din Botoșani invitați să decidă viitorul centrelor de tineret
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Elevii unui liceu din Botoșani învățați cum să intervină corect la un accident rutier
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Declarația zilei 20 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024