Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a dat ieri ordin de interzicere a accesului vacilor, oilor şi caprelor din judeţul vecin la târgurile din judeţ. În urma confirmării unui focar de boală la Bacău, judeţul Suceava, cu excepţia câtorva localităţi de la graniţa cu Ucraina, se află oricum în zona de restricţie şi supraveghere, instituită pe o rază de 150 de km în jurul focarului. Confirmarea unui caz la
Botoşani, la o gospodărie din
satul Romaneşti, sporeşte însă gradul de alertă al autorităţilor sucevene.
Cea mai bună metodă - omorârea ţânţarilor
Circulaţia bovinelor, ovinelor şi caprinelor, speciile sensibile la boală, se face în condiţii speciale sanitar-veterinare, fiind permisă doar deplasarea în alte zone aflate sub restricţii şi numai pentru sacrificări de necesitate în abatoare.
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul local pentru Combaterea Bolilor al judeţului Suceava s-a întrunit, ieri, de urgenţă pentru a dispune măsuri în vederea prevenirii apariţiei bolii la animalele de la noi. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava,
Leon Postolache, a prezentat condiţiile în care apare boala, căile de transmitere, semnele după care poate fi recunoscută şi măsurile de combatere, dar din păcate folosirea limbajului de specialitate a făcut informaţiile puţin accesibile pentru marea majoritate a celorlalţi membri ai Comitetului. Din clarificările ulterioare, cerute de prefectul Sinescu atât şefului DSV, cât şi
directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Ludovic Abiţei, a reieşit clar că uciderea ţânţarilor, ţinerea sub control a comerţului cu animale şi curăţenia sunt cele mai eficiente metode de prevenire a „bolii limbii albastre”.
Riscul se reduce pe măsură ce scad temperaturile
Dr. Leon Postolache a precizat că subspecia de ţânţari care asigură transmiterea bolii de la un animal la altul nu a fost identificată în judeţul Suceava, iar riscul se reduce pe măsură ce scad temperaturile. Potrivit medicului veterinar, ţânţarii transmiţători au nevoie de temperaturi de peste 6 grade Celsius în timpul nopţii pentru a fi activi.
Prefectul de Botoşani, Costică Macaleți, a emis în această dimineață un comunicat de presă prin care a informat cetățenii județului Botoșani despre boala limbii albastre și despre campania ce va fi derulată.
CITEȘTE:
Prefectura - campanie despre boala limbii albastre: Poate provoca pagube economice mari