Primul reprezentant al Guvernului în judeţ s-a autosesizat în legătură cu utilizarea de către PSD şi PNL a unor microbuze şcolare pentru deplasarea la mitingul USL de pe Arena Naţională din Bucureşti. După cum Botoşăneanul a informat la „Ştirea zilei” un astfel de mijloc de transport a plecat miercuri dimineaţă de la sediul social-democraţilor, iar celălalt din strada Teatrului, de la liberali.
Prefectul a demarat o anchetă pentru a vedea cum a fost posibil ca mijloacele de transport destinate elevilor, cu inscripţii clare „transport copii”, au ajuns să fie utilizate pentru deplasarea la lansarea candidaţilor unor formaţiuni politice la alegerile parlamentare.
"Situaţia e cu atât mai gravă cu cât am solicitat public ca microbuzele să fie folosite doar pentru transportul copiilor. Voi cere detalii pentru a afla care sunt primarii ce au aprobat folosirea microbuzelor pentru plecarea la Bucureşti şi voi aplica sancţiuni conform legii. Daca nu ar avea de suferit copiii, vă spun sincer că aş retrage microbuzele din comunele cu pricina. Vom analiza fiecare situaţie în parte", a afirmat
prefectul Adrian Constantinescu.
Microbuzele şcolare sunt predate de Inspectoratul Şcolar Judeţean primăriilor cu destinaţia exactă de a transporta elevii la cursuri. Este posibil ca numărul autovehiculelor destinate şcolarilor şi folosite pentru deplasarea la miting să fie şi mai mare deoarece unii participanţi la acţiunea de pe Arena Naţională nu au mai trecut pe la sedii, plecarea fiind organizată şi pe colegii.
MAI MULTE DESPRE DEPLASAREA USL-IŞTILOR LA MITING:
Exod USL-ist în noapte cu candidaţi la Parlament plouaţi, autocare şi microbuze şcolare – GALERIE FOTO
CITEŞTE ŞI:
Trei sferturi din microbuzele şcolare nu au încă licenţă de transport