Cristian Roman s-a alăturat în cursul zilei de vineri, 28 ianuarie Comitetului de Coordonare a Administraţiei Agricole care s-a întrunit la sediul Direcţiei Agricole Judeţene cu începere de la orele 10:00. La întîlnire au participat reprezentanţi ai instituţiilor locale cu implicare în agricultură, respectiv ai Direcţiei Agricole, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Camerei Agricole Judeţene dar şi reprezentanţi ai unor asociaţii zootehnice.
Au fost puse pe tapet în această primă şedinţă principalele probleme cu care se confruntă agricultorii botoşăneni, dar au fost înaintate şi propuneri pentru a se veni în sprijinul celor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu de activitate care, cu eforturi, ar putea deveni chiar profitabil. Prefectul a afirmat că, în primul rînd ar trebui să se facă demersuri pentru ca agricultura să treacă printr-un proces de modernizare, iar acest lucru ar putea fi posibil prin comasarea terenurilor agricole, în condiţiile în care mare parte dintre acestea rămîn pîrloagă. „
Sunt două elemente extrem de importante, în primul rînd dacă vorbim de cultivarea terenurilor, merg foarte des prin judeţ şi din nefericire sunt foarte multe terenuri cultivate, nu intrăm în amănunte pentru că unii chiar dacă nu cultivă iau subvenţii şi aici colegii de la APIA ar trebui să fie foarte atenţi. Iar o componentă a strategiei pe care trebuie să o avem aici împreună este de a încerca să îi convingem pe ţărani, proprietarii de terenuri să comaseze terenurile”, a declarat
Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Comitetul de Coordonare se va întruni trimestrial, iar în cursul zilei de vineri membrii acestei structuri au înaintat propuneri pentru următoarea şedinţă care să fie incluse pe ordinea de zi în vederea dezbaterii.
Întîlniri cu primarii din judeţ şi medicii veterinari
Totodată, prefectul Cristian Roman a propus ca la sediul Palatului Administrativ să fie organizate o serie de întîlniri atît cu primarii din judeţ cît şi cu medicii veterinari care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu, pe linie de zootehnie, în vederea
întocmirii unei evidenţe comune a exploataţiilor de animale.
„Eu am mai promis şi mă cam ţin de cuvînt dar trebuie să mă ajutaţi să sprijinim fermierii în ceea ce priveşte creşterea animalelor. Am constatat de-a lungul anilor că se face o evaziune mare în acest domeniu şi am cerut de altfel o întîlnire cu toţi medicii veterinari, sunt persoane extrem de importante pe care noi ni-l propunem, am discutat cu Asociaţia Comunelor, dorim ca să folosim la maxim ceea ce dv. şi colegii dv. aţi realizat în ultimele două luni de zile, Recensămîntul Agricol”, a mai spus
prefectul. Întîlnirea ar urma să aibă loc în săptămîna 14-18 februarie, mai ales că, de la 1 martie va începe şi campania de primăvară în agricultură.
De asemenea, în cursul întîlnirii de vineri, în cadrul Comitetului de Coordonare au fost dezbătute şi aspecte legate de atragerea fondurilor europene, autorizarea produselor tradiţionale, activităţi derulate de DSVSA privind probe recoltate de la animale dar şi vaccinuri administrate pentru evitarea focarelor de infecţii dar şi o analiză a suprafeţelor rămase necultivate în judeţ.