Printr-un comunicat de presă emis luni, 2 decembrie 2013, şeful Prefecturii de la Botoşani s-a arătat mulţumit de modul în care au decurs manifestaţiile din 1 Decembrie, apreciind şi aparenta înţelegere între politicienii locali.
Costică Macaleţi a apreciat atitudinea pur patriotică a politicienilor botoşăneni, care dorind să împărtăşească bucuria Zilei Naţionale, au lăsat divergenţele de opinie, participând unii alături de ceilalţi la manifestările de pe 1 Decembrie.
Preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiului Botoşani, lideri ai partidelor de opoziţie, membri de partid de pe întreg eşichierul politic al ţării, au asistat la slujba religioasă din Centrul Vechi, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, au dansat hora unirii în Piaţa Revoluţiei, mergând alături chiar şi în marşul torţelor din seara zilei de 1 Decembrie.
„Istoricii povestesc acum că în 1918 toţi politicienii, indiferent de doctrine, au lăsat divergenţele deoparte şi s-au bucurat pentru întregirea statului român. Iată că şi în prezent sărbătoarea noastră naţională poate aduce înţelegere şi bucurie între oamenii politici, astfel încât să dea un exemplu tuturor celorlalţi botoşăneni. Să putem astfel să ne bucurăm şi să respectăm voinţa, curajul şi marile personalităţi care au făcut posibil prezentului. Mi-aş dori să văd mai des un astfel de consens, pe care, sunt convins, toţi botoşănenii îl aşteaptă. Întreg judeţul ar avea de câştigat”, este mesajul
prefectului Costică Macaleţi.
[[banner]]
Într-adevăr
primarul Ovidiu Portariuc şi
şeful CJ, Florin Ţurcanu au participat împreună, dar separat, la acţiunile de ziua românilor, în centrul istoric fiind despărţiţi de prefect şi şeful Garnizoanei de la Botoşani. În tot timpul însă şi când au fost despărţiţi şi când au fost nevoiţi să meargă alături, cei doi nu au schimbat nici o vorbă.
CITEŞTE:
Ziua Naţională a României pe din dos, de la cârnaţi politici la maidanez şi coroană fără Minodora: Noi nu mâncăm fasolea şi ciolanul lor, ci îl mâncăm pe al nostru – GALERIE FOTO