Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Nechifor a fost prezent și la acțiunile organizate la Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu.
Prefectul a avut un scurt mesaj pentru oaspeții prezenți, ajunși la Botoșani din diferite colțuri alle țării, astăzi de Ziua Națională a Culturii:
”Voi fi succint, pentru că suntem într-una din zilele în care dumneavoastră, oamenii de cultură, trebuie să vorbiţi şi nu noi, autorităţile publice.
Vreau doar să mulţumesc tuturor celor care au lăsat agitaţia momentului deoparte şi i-au făcut loc lui Eminescu. Pentru că avem nevoie de cultură şi de minţi luminate, de oameni pregătiţi să înţeleagă şi să vadă dincolo de aparenţe. Iar aceasta se poate realiza doar în cultură.
Incultura ne transformă într-o masă de manevră cu ajutorul căreia mult rău se poate face acestei ţări.
Mulţumesc organizatorilor, instituţiilor care s-au implicat şi în acest an în finanţarea acestor evenimente, mulţumesc invitaţilor pentru că au sosit la Botoşani, le urez să aibă parte de momente memorabile prin frumuseţe şi înălţime spirituală”
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024