La finalul ședinței de Colegiu Prefectural, prefectul Sorin Cornilă a avut o intervenție în fața directorilor de instituții botoșăneni.
S-a referit la tragedia petrecută în Maternitatea Botoșani în urmă cu o săptămână și jumătate și a condamnat atitudinea personalului medical.
„Îmi exprim regretul. Este strigător la cer. Din păcate, ca o opinie personală, cred că astfel de situații, de la Maternitatea Botoșani, de la Crevedia, de la 2 Mai, sau de la București cu trei copii omorâți de un șofer drogat sunt rezultatul inacțiunii, poate a conducătorilor, a celor care au fost în funcții în ultimii 30 de ani”,
Sorin Cornilă, prefectul județului
O problemă de mentalitate împământenită în sistem de decenii întregi care pare că nu poate fi stopată, cel puțin în spitalele de provincie.
Pentru că în centrele universitare astfel de derapaje sunt mai rare.
„Astfel spus cred că explodează neimplicarea, indolența, lipsa de empatie, aici vizavi de medici. Eu cred și am convingerea că în continuare avem și medici buni, și medici cu empatie, și medici care au rezultate, dar din păcate, în situația aceasta, după câte văd eu, a fost o lipsă de empatie a medicilor care se ocupau de cazul de acolo. Sper că vor fi aspru sancționate aceste abateri de acolo”,
Sorin Cornilă, prefectul județului
Prefectul a solicitat senatorilor și deputaților de Botoșani să intervine că amendamente la legea sănătății sau cu alte proiecte legislative care să elimine astfel de probleme din sistemul sanitar și să protejeze mai bine pacienții.
„Mai am o propunere pe care aș vrea să o fac parlamentarilor de Botoșani să inițieze, bineînțeles cu sprijinul specialiștilor în domeniul sistemului medical, proiecte de modificare a cadrului legislativ actual care să conducă la îndreptarea neregulilor semnalate în sistem și care să conducă la protejarea pacienților așa cum se cuvine”,
Sorin Cornilă, prefectul județului
Alexandra Ivanov a murit în Maternitatea Botoșani din cauza unei neglijențe a personalului medical.
Sorin Cornilă a transmis un mesaj de susținere și pentru noul manager de la Maternitate: „Vreau să-i urez mult succes dnei Monica Adăscăliței în funcția de manager al Spitalului Județean Botoșani. Am încredere în dumneaei, și-a demonstrat profesionalismul când a condus Direcția de Sănătate Publică în acea pandemie, situația COVID-ului pe care am avut-o.
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024