O nouă serie de verificări este anunțată a fi efectuată de către o comisie din partea Instituției Prefectului de la Botoșani. Vor fi canalizate către instituția publică deconcentrată de la Botoșani care a tot ținut prima pagină a ziarelor cel puțin în ultimele două luni de zile.
Direcția de Sănătate Publică.
Prefectul Dan Nechifor susține că probleme legate de activitatea acestei instituții sunt ridicate frecvent, fie că vorbim despre întruniri cu primarii, organizațiile neguvernamentale sau mediatorii sanitari.
”Majoritatea discuțiilor și a solicitărilor și tot ceea ce înseamnă activitatea deconcentratelor fac trimitere la DSP. De aia am spus că, vreau să mă aplec, înseamnă că orice muncesc foarte bine, ori muncesc foarte rău. Tot ce este legat de partea de sănătate a populației din județul Botoșani face trimitere la DSP ”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
După scandalul cu Sanatoriul Podriga ce a fost rezolvat pe cheltuiala Consiliului Județean Botoșani, problema stringentă a momentului este seceta acută și lipsa apei în mai multe localități unde se fac transporturi de către pompieri.
Pe lângă asta mai există și o adresă în care se anunță deschiderea procedurii de infringement din cauza apei livrată către populație în mai multe localități ale județului.
”Am cerut o situație o situație referitoare la sursele de apă din județul Botoșani care a fost făcută în 2010, eu vreau să o fac la nivelul anului 2016 deși acum îmi dau seama că această situație ar fi trebuit pur și simplu să o cer de la DSP sau ei să mi-o aducă la cunoștință sau chiar să intervină inclusiv în ședința care am avut-o cu primarii”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Dacă reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor s-au oferit să pună la dispoziția Prefecturii hărți hidrologice pentru forări la mare adâncime, din partea DSP Botoșani, instituție condusă de Silvana Tudorache, tăcere.
”Voi încerca să obțin numărul de analize care au fost făcute, o să iau un eșantion semestrul 1 2016 și semestrul 1 din 2015, număr de analize făcute pe fântâni, cine le-a plătit, cine le-a solicitat, care a fost numărul lor, date de acest gen care ar arăta interesul pe care îl prezintă pentru cei de la DSP calitatea apei din județul Botoșani”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Prefectul a declarat că nu a mai primit nici un răspuns de la Ministerul Sănătății vis a vis de controlul efectuat la DSP Botoșani. (G.E.)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024