Problemele apărute la Spitalul Județean Mavromati l-au determinat pe prefect să trimită corpul de control la această unitate. Aflat lângă el, șeful CJ i-a transmis că trebuie să acționeze legal.
Prefectul Sorin Cornilă și Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean au stat cot lângă cot la ședința Comisiei de Dialog Social și au intervenit ori de câte ori au simțit că este necesar.
După ce s-au expus probleme și s-au lansat reproșuri vizavi de managementul spitalului și nemulțumirile medicilor și a personalului în ansamblul lui, prefectul și-a anunțat intenția de a trimite un control la Mavromati.
„Eu nu acuz pe nimeni și cred că cel mai indicat este ca în perioada următoare să trimitem de la Instituția Prefectului, că văd că aici de discută toate problemele astea, un corp de control, să văd ce se întâmplă acolo...”
Sorin Cornilă, prefect
Dorin Birta a reacționat imediat: „Nu asta e soluția, nu asta e soluția...”.
La care prefectul a simțit nevoia să își motiveze intenția, bazată pe sesizări venite din toate direcțiile:
„Păi dacă vine doamna și-mi spune că se întâmplă, dimineața merge cineva și m-a sunat și mi-a zis același lucru, înseamnă că se întâmplă ceva acolo. Eu nu am o problemă cu medicii, din contră, revendicările lor sunt justificate. Eu nu vreau să ajungem să avem proteste, deși ați văzut, ies în fața oamenilor”.
A cerut conducerii CJ Botoșani să prezinte o analiză a situației de la Spitalul Județean pentru a se constata unde s-a greșit de fapt în neatragerea banilor din contractul cu Casa de Asigurări.
„Aveți răbdare, este o comisie, sunt destule analize. Suntem de acord, dar asta nu înseamnă... așa cum aș veni eu să fac verificări la o instituție subordonată Prefecturii...Eu am puterea să recunosc tot timpul, cum am stat eu în fața protestatarilor nu ați stat dvs. Stați liniștit. Am avut proteste anii trecuți de mi-a venit rău”, i-a răspuns Dorin Birta.
Vicepreședintele CJ i-a cerut să acționeze legal, făcând aluzie la faptul că Prefectura nu ar avea în atribuții să verifice o unitate din subordinea Consiliului Județean.
„Chiar vreau să găsim o soluție împreună, dacă se impune facem și lucrul acesta. Normal că tot ce fac, fac legal. Sunt reprezentantul Guvernului în teritoriu și teoretic sunt imaginea legalității, sigur că fac legal, tot ce am făcut a fost legal”,
Sorin Cornilă, prefect
În principiu, prefectul poate trimite corpul de control la Spitalul Județean Mavromati pentru efectuarea de verificări.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024