Primii doi reprezentanţi ai Guvernului în Botoşani nu au voie să părăsească judeţul în week-end. La videoconferinţa de miercuri seară cu autorităţile locale vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat prefecţii şi subprefecţii că nu pot pleca din judeţul în care locuiesc date fiind avertizările meteo din a doua parte a săptămânii.
„Nu cred că este cazul să mai spun că nici un prefect sau subprefect nu poate pleca în week-end, nu-şi poate lua liber”, a afirmat
Liviu Dragnea. Oficialul guvernamental a felicitat structurile din cadrul Ministerului Afacerilor interne pentru cum au acţionat
„în toate aceste perioade”, arătând că
„sunt lucruri care s-aui văzut, lucruri care nu s-au văzut”.
„Trebuie să fiţi pregătiţi pentru orice situaţie, aveţi obligaţie legală, cu prioritate toate structurile trebuie să aibă în vedere salvarea de vieţi omeneşti, sănătatea şi integritatea cetăţenilor”, a afirmat
Liviu Dragnea. Prefectul de Botoşani a dat asigurări că, oricum, nici nu se gândea să plece din judeţ.
„Nu mai plec în Caraibe”, a glumit
Costică Macaleţi. Oricum, vicepremierul a avertizat că ar putea convoca o nouă videoconferinţă şi la sfârşitul săptămânii.
CITEŞTE ŞI:
Şefimea convocată de urgenţă la Prefectură, iarna revine în forţă