Discuții aprinse în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) convocată de prefectul Sorin Cornilă pe tema furnizării apei către populația din județul Botoșani.
Din partea Consiliului Județean a fost prezentă Doina Federovici care a avut un schimb mai dur de replici cu prefectul.
Iar asta după ce, Sorin Cornilă a insistat să afle care este situația exactă a companiei Nova ApaServ, care sunt soluțiile care ar trebui luate pentru ca oamenii să nu mai sufere pe caniculă din cauza lipsei apei și, mai ales care sunt proiectele viitoare pentru extinderea și schimbarea rețelei de apă, acolo unde sunt probleme frecvente.
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„Dle prefect, operatorul de Apă nu este în situația în care era în 2020, cu toate conturile blocate, cu toate nenorocirea care a fost acolo”
Realitatea indică însă cu totul altceva și astfel că replica ironică nu a întârziat: „E într-o situație bună”.
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
„În această perioadă de timp au fost făcute eforturi supraomenești astfel încât operatorul de apă să nu își închidă porțile. Haideți să nu transformăm această ședință în circ. Haideți să găsim soluțiile împreună, dacă le găsim. Așa o să stăm în ședință foarte mult timp și mă contrazic eu cu dvs...”
În schimbul de replici, prefectul i-a reproșat Doinei Federovici că este a doua ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) la care participă, în restul fiind desemnat vicepreședintele Dorin Birta.
Sorin Cornilă, prefect județul Botoșani.
„Dar nu ne contrazicem, eu vreau să spunem lucrurilor pe nume. Eu mă bucur că ați venit după 2 ani jumate la al doilea CJSU. Deci, chiar mă bucur că ați venit”. Nu vă spun cu nicio răutate... Oamenii de aici știu că eu nu am acționat politic și nu fac politică ”
„Nu eu am ieșit din CJSU, dvs m-ați scos”, i-a replicat Doina Federovici
Mai departe, prefectul i-a reproșat șefei Județului că nu s-a implicat în mandatul său și pe problematica de la Nova ApaServ și nu a luat măsurile necesare pentru ca oamenii să nu mai sufere pe timpul verii când se reia programul raționalizat al furnizării serviciului:
„Dna președintă în patru ani ați avut o singură declarație cu privire la Nova ApaServ. Ați fugit... Câte declarații ați avut despre Nova ApaServ?”, a replicat Sorin Cornilă
Iar Doina Federovici a încercat să sublinieze că administrarea societății a fost de fapt în atribuțiile vicepreședintelui Bogdan Dăscălescu care acum este în structura de conducere a PNL Botoșani.
„Pe regia de Apă există un vicepreședinte care răspunde de regia de Apă. Îl cheamă Bogdan Dăscălescu. Eu nu dau vina pe absolut nimeni.”.
Sorin Cornilă, prefect județul Botoșani.
„Pe mine mă interesează în patru ani ce ați făcut pentru, cum ați sprijinit operatorul de Apă al cărui acționar sunteți 97%? Nu ați făcut niciun efort, nu ați făcut nimic pentru operatorul de apă. De doi ani spun lucrul acestea continuu și de asta am ajuns astăzi aici. Cine va răspunde pentru asta?”
Odată stins dialogul aprig dintre cei doi șefi, a încercat să ofere explicații pentru situația de la Nova ApaServ, directorul Liviu Ștefan care a vorbit despre nivelul pierderilor dar și despre șansele ca societatea să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea rețelei din județ.
Ședința a durat mai bine de o oră, însă fără o concluzie clară din partea companiei.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile