Prefectul Adrian Constantinescu îşi declară sprijină pentru propunerile de extindere a colaborării româno-ucrainene făcute la Botoşani de Consulul General al Ucrainei, Vasyl Boiechko. Excelenţa sa a prezentat la întâlnirea de luni, din Palatul Administrativ, câteva proiecte ce se pot realiza dacă există suficientă deschidere a autorităţilor din cele două ţări.
Este vorba despre înfiinţarea şi organizarea unui forum economic transfrontalier, constând în realizarea unui cadru de întâlnire a oamenilor de afaceri din ţările învecinate, la care să participe şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate în relaţiile comerciale ce se doresc a fi de o mai mare amploare.
„Înţeleg că ideea este susţinută şi de dl ambasador al Ucrainei la Bucureşti, de autorităţile din Cernăuţi, de cele din Ivano-Frankivsk, precum şi de reprezentanţii din Suceava, însă nimeni nu a făcut până acum primul pas. Îl vom face noi şi mă bucur că dl Florin Ţurcanu s-a declarat de acord chiar să finanţeze acest forum prin intermediul Consiliului Judeţean Botoşani”, a declarat
Adrian Constantinescu.
VEZI ŞI:
Consul întâmpinat de şefii judeţului la Prefectură – FOTOGALERIE
În cadrul aceleiaşi întâlniri cu reprezentantul Ucrainei, prefectul a salutat propunerea acestuia de a se organiza şi la Botoşani o prezentare economică a Regiunii Cernăuţi. Aceasta a fost deja programată de autorităţile regionale ucrainene pentru a fi făcută la Suceava. Totodată, Consulul General a propus o nouă înfrăţire a municipiului Botoşani cu municipiul Ternopil, idee preluată de viceprimarul botoşănean, Viorel Iliuţă.
„Noi cooperăm de ani de zile cu autorităţile ucraine în domeniul situaţiilor de urgenţă sau pe teme culturale. Însă o extindere a colaborării în domeniul economic ar fi în avantajul ambelor părţi. Vom face demersuri pentru ca autorităţile ce se pot implica în aceste proiecte să o şi facă”, a concluzionat
prefectul judeţului Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Consulul din Ucraina la Botoşani: Trebuie să muncim mai mult