Șeful Instituției Prefectului a declarat că aceste verificări au în spate o serie de reclamații și un memoriu care îl vizează pe liberalul
Ionică Nechifor.
”Acum facem un control, se va emite un ordin, în urma unor sesizări la Stațiunea Popăuți, este un control mixt format din mai multe instituții. Am avut sesizări referitoare la proasta gestionare a patrimoniului, reclamații de la salariați care din câte știu au trimis un memoriu, îl reclamă pe dl. director de acolo”, a declarat
Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani.
Din cadrul comisiei ar urma să facă parte reprezentanți ai mai multor instituții publice precum Inspectoratul de Poliție Județean, Administrației Județene a Finanțelor Publice sau a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
”
Am cooptat și pe cei de la Finanțe, de la Poliție, de la DSV, vor merge într-un control comun acolo. Cred că această comisie își va desfășura activitatea pe o perioadă de două săptămâni de zile după care îmi vor înainta un raport care va fi direcționat către Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești”, a mai spus prefectul.
Concluziile controlului ar urma să fie făcute publice în decurs de 14 zile, după ce comisia mixtă își va încheia activitatea.
(G.E.)
CITEȘTE:
EXCLUSIV : Primar suspendat din funcție din cauza nevestei, se anunță alegeri anticipate -DOCUMENT