Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu (foto), a solicitat Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate o nouă analiză a suprafeţelor şi titlurilor de proprietate eliberate pentru săteni din comuna suceveană Hânţeşti, pe teritoriul actualei localităţi Vârfu Câmpului, din judeţul Botoşani. El a dat termen comisiei ca până miercuri să finalizeze analiza.
Potrivit
Monitorului de Suceava, sătenii din Hânţeşti au fost puşi în posesie în anul 1931 pe raza actualei comune Vârfu Câmpului. În 1948, pământul le-a fost luat, iar după 1990 oamenii şi-au revendicat terenurile. În 1991, Comisia judeţeană Suceava de fond funciar le-a validat dreptul de proprietate pe raza altui judeţ, iar în 1993 le-a eliberat şi titlurile, fără ca în fapt oamenii să deţină acest teren.
„De atunci au încercat să intre în posesia terenului şi în fapt. Unii s-au adresat instanţei, sunt încă procese pe rol. În 2010, la sesizarea lor, am purtat o corespondenţă cu Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate Botoşani, care ne-a informat că terenul nu este liber, că acolo au fost puşi proprietari în posesie. Consider că validarea dreptului de proprietate pe raza altui judeţ, din 1991, a fost pe lângă lege”, a afirmat
prefectul de Suceava.
170 de hectare în litigiu
În ceea ce-i priveşte pe sătenii din Hânţeşti, Sorin Arcadie Popescu a precizat că aceştia vor primi teren în altă parte sau despăgubiri. Ei au avut solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate şi la „legea Flutur”, însă au fost invalidate de comisia locală de fond funciar de la Vârfu Câmpului. Sătenii din Hânţeşti nu au contestat invalidarea în instanţă şi au pierdut. Terenul pentru care oamenii s-au bătut cu furcile şi topoarele are o suprafaţă de 170 de hectare, cu 290 de poziţii. Reamintim că scene incredibile s-au petrecut în dimineaţa zilei de sâmbătă pe ogoarele din comuna botoşăneană Vârfu Câmpului, la limita acesteia cu localitatea suceveană Hânţeşti. Litigiul s-a transformat într-un conflict sângeros, în urma căruia 11 persoane au fost rănite.