Pentru o singură bază, oferta depusă a fost declarată neconformă de către comisia de analiză a ofertelor.
Consiliul Județean Botoșani a întreprins toate demersurile și a făcut toate pregătirile necesare astfel încât pe tot parcursul sezonului de iarnă 2020-2021 să fie asigurată o bună gestionare a efectelor fenomenelor meteorologice specifice, iar circulația pe drumurile județene să se desfășoare în condiții normale, pe întreg teritoriul județului Botoșani, informează un comunicat remis de către Consiliul Județean Botoșani.
Ca atare, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, a desfășurat procedurile legale constând în licitații publice pentru atribuirea contractelor de „Lucrări întreținere pe timp de iarnă pentru iarna 2020-2021” pentru cele 4 baze de deszăpezire organizate la nivelul județului Botoșani, respectiv Botoșani, Dorohoi, Săveni și Trușești.
Licitațiile s-au desfășurat prin intermediul Sistemului informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice (SICAP), la această dată fiind semnate contractele pentru bazele de deszăpezire Botoșani, Săveni și Trușești.
Pentru cea de a 4-a bază, respectiv baza Dorohoi, oferta depusă a fost declarată neconformă de către comisia de analiză a ofertelor. Urmare acestui fapt, ofertantul a formulat contestație, aceasta fiind în stadiul de analiză la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, o decizie privind desemnarea câștigătorului contractului urmând a fi luată în acord cu decizia CNSC. Până la semnarea și a acestui ultim contract, necesarul de utilaje pentru baza Dorohoi va fi asigurat de la celelalte baze de deszăpezire.
„Întreținerea corespunzătoare a drumurilor județene, desfășurarea în bune condiții a traficului rutier pe aceste drumuri, reprezintă una dintre prioritățile mele în calitate de președinte, de aceea m-am asigurat că acum, în pragul sezonului rece, avem la dispoziție toate mijloacele și instrumentele necesare pentru a face acest lucru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În conformitate cu documentația de atribuire a contractelor de „Lucrări întreținere pe timp de iarnă pentru iarna 2020-2021” autoritatea contractantă are dreptul de a solicita prin comandă specială suplimentarea numărului de utilaje în vederea intervenției pe sectoarele de drum județean în situații speciale, chiar și pentru a susține și o altă bază de deszăpezire administrată de DJDP Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024