Urban Serv se pregăteşte de iarnă. Dat fiind faptul că sezonul rece pare să se apropie cu paşi repezi iar meteorologii estimează că iarna aceasta ar urma să fie una extrem de grea, autorităţile locale au început deja pregătirile aferente lunilor reci. Mai ales că, „generalul” iarnă l-a îngenuncheat pe fostul director al societăţii, Liviu Toma şi era la un pas să facă acelaşi lucru şi cu prefectul Costică Macaleţi.
Conducerea Urban Serv susţine că a început pregătirile pentru iarnă încă din urmă cu două luni de zile când s-a procedat la revizuirea utilajelor care vor fi utilizate pentru acţiunea de deszăpezire de pe străzile municipiului şi care se apropie de final.
„
Am demarat discuţiile cu Primăria în ceea ce priveşte tipurile de antiderapante şi cantităţile ce vor utilizate pe arterele principale de circulaţie, se definitivează aceste cantităţi urmând ca, cel târziu spre finele săptămânii sau începutul săptămânii viitoare să începem să aplicăm procedurile de achiziţie. Se pare că pentru materialul antiderapant va trebui să facem o licitaţie”, a declarat
Simion Drelciuc, director general Urban Serv.
[[banner]]
Şeful societăţii care va interveni pe străzile din oraş şi-a exprimat speranţa ca iarna care vine să nu mai fie atât de grea precum cele două care au trecut când cantitatea de zăpadă din municipiu a fost una uriaşă iar Primăria a cerut ajutorul firmelor private.
„
Chiar dacă din ultimele previziuni se anunţă o iarnă grea, mai ales nu din punct de vedere a precipitaţiilor ci a temperaturilor scăzute, suntem pregătiţi să intervenim în situaţiile respective” a mai spus
şeful de la Urban Serv.
Vor interveni pe străzile din oraşul Botoşani un număr de 14 utilaje din garajul Urban Serv printre care tractoare cu sărăriţe sau imoguri specializate cu lamă dar şi utilaje pentru încărcat şi descărcat zăpadă.
CITEŞTE:
Ţurcanu pregăteşte mega-licitaţie pentru deszăpeziri: Nu mai vreau să fiu înjurat