În perioada 10 mai – 31 iulie 2021 va avea loc recensământul general agricol. Pregătirea, organizarea și efectuarea recensământului se realizează de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii și Ministerului Afacerilor de Interne împreună cu structurile teritoriale din subordinea acestora.
La Botoșani vor fi recenzate 92.595 de exploatații agricole fiind stabilite 12 centre zonale.
„Exploatațiile agricole de la nivelul județului Botoșani vor intra de pe data de 10 mai în procesul de recensare în cadrul recensământului agricol. Până la data de 31 iulie toate exploatațiile agricole deținute de persoanele fizice și juridice vor fi vizitate de recenzori, iar șefii exploatațiilor agricole vor fi intervievați pe tema suprafețelor agricole valorificate sau a fermelor pe care le au dezvoltate”
Valentin Popa, director Direcția Județeană de Statistică (DJS)
În acțiune vor fi implicați 509 de recenzori, 88 recenzori șefi și un coordonator. În această perioadă are loc instruirea acestora. Primesc o mapă, o tabletă și de la București au fost transmise inclusiv filmulețe cum se utilizează tableta. Practic li se spune cum se deschide, cum se încarcă o tabletă și alte aspecte pe care în mod normal orice angajat, și nu numai, ar trebui să le știe.
Aceste tutoriale practic pregătesc recenzorii pentru chestiuni elementare pe care le cunosc elevii din clasele primare și nu neapărat asupra modului în care se introduc datele recenzate în mijloacele electronice, așa cum s-ar fi așteptat.
Materialele video au fost făcute, potrivit directorului de la Direcția Județeană de Statistică la solicitarea primăriilor din teritoriu.
„În perioada de față suntem în acțiunea de instruire a recenzorilor și a recenzorilor șefi. Colegii sunt în teren, pe centre și pun la dispoziție materialele. Vor primi o mapă, o tabletă, o legitimație și pix. Fiecare recenzor, recenzor șef va avea în momentul interviului în acțiunea față-n față cu șeful exploatației, legitimația, mapa, tableta și va efectua chestionarul de recenzare pe tabletă. Vai fi validat și centralizat la nivel județean după care la nivel național”,
Cristian Delibaș, director Direcția pentru Agricultură Județeană.
Potrivit reglementărilor în vigoare, personalul de recensământ din teritoriu este selectat din rândul personalului din Consiliile Județene, primării, Instituția Prefectului, instituții deconcentrate, al personalului didactic, al specialiștilor agricoli, în economie, informatică și în alte domenii, inclusiv funcționari publici de specialitate, precum și din rândul pensionarilor, studenților și al altor categorii de persoane cu pregătire corespunzătoare, având cel puțin studii medii absolvite.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile