De la filme de animație, la cele de groază, comedii și filme de acțiune, Cine Globe aduce în programul săptămânii următoare filme pentru toate gusturile și pentru toți membrii familiei.
Printre filmele ce pot vi vizionate săptămâna următoare se numără: Night Scool (Loserii de la seral), Hell Fest (Parcul groazei), The house with a clock in its walls (Misterul ceasului din perete), Peppermint (Gustul răzbunării).
În plus, vineri, 21 septembrie, de la 19:30, are loc premierea filmului românesc "Povestea unui pierde-vară", iar actorul botoșănean Radu Romaniuc, care joacă unul dintre rolurile principale din film, va fi prezent la secțiune de Q&A după vizionare.
Povestea unui pierde vară, este o comedie savuroasă în regia lui Paul Negoescu.
Petru este profesor de matematică la Politehnică şi, în ciuda celor 42 de ani împliniţi, duce o viaţă lipsită de griji. Serile lui se împart între ieşitul la bere cu băieţii si vizitele la Irina, cu care este într-o relaţie pe care nu şi-o asumă decât pe jumătate. Când Irina rămâne însărcinată, Petru este forţat să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se maturizeze în sfârşit...
Vezi mai jos Programul complet al filmelor care rulează la Cine Globe
DOUĂ zile fără apă – Botoșănenii vizați de această restricție
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile