Bugetarii botoşăneni nu vor mai avea program scurt în zilele de vineri. Programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate din ţară va fi armonizat, iar activitatea acestora se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, că prin circulara emisă de Secretariatul General al Guvernului s-au unificat programele de lucru în instituţiile administraţiei centrale. Întrebat dacă a dispus ca bugetarii să lucreze mai mult de acum încolo, Ungureanu a răspuns printr-o altă întrebare:
"Ce înseamnă mai mult, doamnă? Există un program fix de la 8.00 la 16.00". Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Bptoşani, dar şi majoritatea serviciilor publcie deconcentrate aveau de luni şi până joi un program de opt ore şi jumătate de lucru pentru ca vineri să se plece mai devreme acasă, lucru care prin noile reglementări nu mai este posibil.
„Programul trebuie să fie unitar”
Dezsi Attila a menţionat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut armonizarea programului de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate ale statului.
"Începând de luni, programul tuturor autorităţilor publice centrale va fi între orele 8.00-16.00, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autorităţile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi", a declarat
Dezsi Attila, secretarul general al Guvernului. Circa 29.000 de botoşăneni care lucrează în aparatul de stat sunt afectaţi de noua reglementare.