Prezent zilele trecute la Botoșani, Ludovic Orban a vorbit despre problema stadioanelor închise.
Premierul României, Ludovic Orban, a spus că pentru moment nu se pune problema ca fanii să revină pe stadioanele din țară, având în vedere numărul mare de infectați cu COVID-19.
"Cel mai mare risc legat de deschiderea stadionului pentru suporteri este acela că primii care vin sunt cei din galerii. Deocamdată măsura este în analiză, nu putem face astăzi un anunţ. Opiniile cvasi-generale sunt să fim prudenţi şi încă să nu permitem accesul, pentru că acolo chiar există riscul de focar. Dacă vin galeriile şi stau împreună la meci, dacă este o singură persoană infectată, poate să infecte zeci de persoane. Ei stau împreună, cântă, iar dacă o persoană este infectată, riscul de transmitere este foarte mare", a spus premierul Ludovic Orban.
Ultimul meci de fotbal din România unde a fost permis accesul spectatorilor a fost Rapid - CSM Reșița, scor 0-1, pe 8 martie. De atunci au trecut 196 de zile.
După reluarea competiţiilor sportive în România, întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus, accesul fanilor în tribune nu a fost permis.
"La 1 octombrie se va face la nivelul Guvernului o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă, adică deschiderea şcolilor, a anumitor activităţi sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum şi, bineînţeles, impactul campaniei electorale. Ministerul Tineretului şi Sportului are pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă, după această evaluare. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârşitul acestei toamne, într-un număr şi în condiţii clar şi bine definite, iar al doilea este un set de măsuri care să permită reluarea competiţiilor la nivel de copii şi juniori şi la ligile inferioare", a scris Ionuț Stroe pe contul personal de Facebook.
El a ţinut să sublinieze faptul că "responsabilitatea organizării de meciuri cu spectatori aparţine în egală măsură autorităţilor, care trebuie să ofere aceste norme legale, dar şi organizatorilor acestor meciuri".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024