România rurală este încă "prea puțin atractivă financiar" pentru bănci, a afirmat, luni, premierul Sorin Grindeanu, precizând că a venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună.
"România rurală este încă prea puțin atractivă financiar pentru dumneavoastră și pot să înțeleg acest lucru, dar poate că a venit timpul, ca, pe lângă biserică, primărie, școală și locul de socializare ca să zic așa, să existe și măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Nu vă cer să faceți pionierat sau voluntariat, vă cer să vă gândiți la potențialul uriaș al zonei rurale, care adună în acest moment jumătate din populația României și, cred eu, și oportunități nelimitate", le-a transmis Grindeanu participanților la Forumul Pieței Financiare.
Potrivit șefului Executivului, plățile și tranzacțiile financiare prin intermediul tehnologiei digitale sunt tot mai frecvente.
"Dacă urmărim (...) evoluția celor mai dezvoltate țări, unde acestea se fac aproape exclusiv online, ne dăm seama că și țara noastră, cu pași repezi, se îndreaptă în această direcție. Nu mai surprinde pe nimeni avantajele acestor tehnologii — mult mai puțină birocrație, reducerea timpului alocat tranzacțiilor, produse și servicii financiar-bancare mai ieftine pentru oameni, limitarea economiei gri și creșterea (...) atractivității economiei noastre pentru investitorii străini", a mai afirmat Grindeanu.
Forumul Pieței Financiare este organizat, luni, la București, de Asociația Română a Băncilor. La eveniment participă și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. (Sursa. România Tv)
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024