Preotul din Botoșani se bucură de aprecierea studenților și a mediului universitar.
La finalul anului universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-au desfăşurat concursurile pentru ocuparea a două posturi didactice. Unul dintre posturile academice a fost ocupat de către un preot născut în Botoşani, care se bucură de aprecierea studenţilor şi a lumii universitare datorită îndelungii activităţi în disciplina Muzică bisericească.
Este vorba despre părintele Alexăndrel Barnea, care a activat până în acest an ca lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Coroborând calitatea prelegerii cu performanţa ştiinţifică şi didactică desfăşurată de-a lungul timpului, comisia de concurs a decis ocuparea de către părintele candidat a postului de conferenţiar scos la concurs.
Părintele Alexăndrel Barnea s-a născut pe 10 august 1964, în Botoșani. Urmează cursurile primare și gimnaziale la Școala Generală din satul Băiceni, comuna Curtesti. În perioada 1978 – 1980 este elev al Liceului "A.T. Laurian" Botoșani, pentru ca din 1980 până în 1985 să urmeze cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. Un an mai târziu, în 1986, Alexăndrel Barnea devine student al Facultătii de Teologie Ortodoxă din București, finalizată în 1990, cu teza de licentă Cântarea corală la români în secolul XX.
În anul 2000, părintele obține titlul de Doctor în Teologie, în urma susținerii tezei de doctorat Muzica bisericească ortodoxă în Moldova secolelor XIX-XX, elaborată sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu. În același an în care termină Facultatea de Teologie, părintele se întoarce la Mănăstirea Neamț, unde devine profesor la Seminarul Teologic, însă doar pentru un an, întrucât în 1991 îl regăsim pe post de asistent universitar suplinitor în cadrul Facultătii de Teologie Ortodoxă, Universitatea "Al.I. Cuza", Iași, disciplina Muzică bisericească și ritual, titlu pe care îl ocupă timp de trei ani, pentru că în 1994 să devină titular pe acest post.
Din 1997, părintele Alexandrel Barnea este lector titular în cadrul Facultătii de Teologie Ortodoxă, Universitatea Al.I. Cuza, Iași, disciplina Muzică bisericească și ritual.
Una dintre cele mai susținute activități ale părintelui născut în Botoșani este cea de coordonator și dirijor al corului Facultătii de Teologie Ortodoxă din Iași, activitate pe care o promovează și dezvoltă încă din anul 1991, de la sosirea să în cadrul facultății.
(Sursă foto: Doxologia)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Revelion spectaculos în Piața Revoluției: Primăria Botoșani anunță un PROGRAM de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile