Enoriașul l-a atenționat pe IPS Calinic că preotul respectiv ar fi transmis un mesaj contrar învățăturilor bisericii.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a anunțat că a dispus verificări în cazul unui preot care ar fi propovăduit că visele sunt de la Dumnezeu.
Un enoriaș l-a informat pe înaltul ierarh că la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la o biserică din eparhie în timpul predicii de la Sfânta Liturghie, preotul ar fi propovădui „o învăţătură nouă şi nemaiauzită”, respectiv că ar ar fi spus: „Să ne încredem în vise, că sunt de la Dumnezeu. Eu când am un vis, ştiu că a doua zi o să se întâmple ceva. Când avem un vis, îngerul ne vesteşte”.
Potrivit newsbucovina.ro, enoriașul l-a atenționat pe IPS Calinic că preotul respectiv ar fi transmis un mesaj contrar celor ce se mărturisesc şi sunt statornicite de 2.000 de ani, și anume că nu trebuie să ne încredem în vise, deoarece „o asemenea învăţătură străină poate produce o vătămare grozavă”.
Acesta i-a propus înaltului ierarh să-l cheme pe preot la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, unde să i se aducă la cunoştinţă ceea ce Sfinţii Părinţi mărturisesc că nu trebuie crezute visele și ca la predica din 27 noiembrie să rectifice cele spune să să le transmită clar oamenilor că visele nu trebuie crezute.
IPS Calinic i-a răspuns enoriașului că sesizarea a fost trimisă spre verificarea informațiilor în vederea luării măsurilor ce se impun.
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024