Pompierii și preoții continuă colaborarea pentru prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii.
În fiecare lună pe data de 10, ISU organizează acțiuni de informare și educare preventivă în cadrul campaniei "Un cămin sigur pentru copilul tău".
Astfel, astăzi, 10 octombrie, reprezentanții ISU au solicitat sprijinul preoților care slujesc în Protopopiatul Dorohoi pentru a transmite enoriașilor o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă.
De la jocul copiilor cu focul și supravegherea permanentă a acestora, până la protejarea micuților de accidentele ce se pot produce în gospodării, toate se vor afla în atenția preoților, a părinților și bunicilor care vor trece pragul bisericilor.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.
Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, au tendința de a imita pe adulții. Pentru prevenirea unor accidente casnice, părinții trebuie să îi supravegheze în permanență și să înlăture din preajma lor toate pericolele.
Măsurile ce trebuie respectate sunt:
- obiectele tăioase, ascuțite sau care se pot sparge trebuie puse în dulapuri, unde copilul nu va ajunge la ele;
- trebuie înlocuite vasele de sticlă din care mănâncă cei mici cu altele din plastic;
- obiectele de uz casnic – foarfece, forfecuțe, lame, ace, bricege, andrele de tricotat, cârlige de croșetat etc. trebuie depozitate în locuri unde copilul nu are acces;
- uneltele gospodărești (folosite îndeosebi de tați și bunici) – coase, topoare, furci, cuie, ciocane etc. trebuie încuiate în magazie;
- cuțitele, furculițele, scobitorile, tirbușoanele și orice ustensile din bucătărie pot fi periculoase și de aceea trebuie mutate în sertarele din PARTEA DE SUS a dulapului;
- aparatele electrocasnice (mașina de tocat carne electrică, robot de bucătărie etc) trebuie scoase din priză după utilizare și depozitate în locuri unde copilul nu are acces.
E mai simplu să strângeți de prin casă toate acestea, decât să îi tot repetați: ”Nu pune mâna!”, ”Nu duce la gură!”, ”Nu trage!”
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024