Dintre toate activitățile pastoral-misionare, una a atras atenția în mod deosebit: pasiunea sa pentru publicistica religioasă, atât cea tipărită, cât și cea din mediul on-line.
Preotul botoșănean Marius-Ionuţ Tabarcea este absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” - Botoşani și al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (licență și master).
În prezent este parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Poieniţa, situată pe malul stâng al râului Siret, la o distanță de aproximativ 15 km de municipiul Pașcani.
Dintre toate activitățile pastoral-misionare desfășurate de parohul de la Poienița, una a atras atenția în mod deosebit: pasiunea sa pentru publicistica religioasă, atât cea tipărită, cât și cea din mediul on-line.
Cum se împacă preoția cu activitatea „jurnalistică”?
-Părinte Marius-Ionuț Tabarcea, coordonați și editați, de mai bine de 9 ani, fără întrerupere, publicația săptămânală „Viața Creștină”, distribuită gratuit enoriașilor pe care îi păstoriți și nu numai. Vă apropiați în perioada următoare de apariția cu nr. 400 a acestei foi parohiale. Cum a început totul? De unde v-a venit ideea să începeți un asemenea proiect editorial și ce muncă presupune apariția publicației în fiecare săptămână? Care vă sunt sursele de inspirație?
-Ideea a apărut prin anul 2009, după ce am citit în Ziarul Lumina despre un proiect similar. Mi s-a părut ceva inedit, aşa încât, în noiembrie 2010 am publicat primul număr al foii parohiale „Viaţa creştină”. Titlul nu a fost ales întâmplător, pentru că mi-am dorit să surprind în articolele publicate acest aspect, al vieţii creştine, al trăirii în Hristos, al mărturisirii şi practicării credinţei. De aici şi moto-ul din Evanghelia după Ioan, capitolul 13, versetul 34: „Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!”. Mai mult, am gândit această publicaţie ca pe o „liturghie după liturghie”, ca pe un mesaj care completează armonios cuvântul rostit în predica duminicală, pe care credincioşii să-l parcurgă în clipele de linişte şi care să reprezinte acea sămânţă roditoare din ogorul sufletului. Sursele principale de inspiraţie în acest proiect sunt însăşi viaţa parohiei pe care o păstoresc, problemele pe care le întâmpin în pastoraţie, întrebările pe care le primesc de la credincioşi, articolele devenind practic răspunsuri la acestea. Din acest motiv apariţia foii necesită şi timp, nu foarte mult, dar atunci când faci un lucru frumos, cu dăruire, consider că acest aspect este mai puţin semnificativ.
-Fiecare număr din „Viața Creștină” poate fi găsit și în spațiul on-line. De asemenea, sunteți unul dintre preoții care scriu frecvent în Portalul Doxologia și Ziarul Lumina și care postează constant articole pe site-ul parohiei - poienita.mmb.ro - parte din Rețeaua de site-uri a parohiilor din Arhipiscopia Iașilor. Cât de important este pentru pastorația pe care o desfășurați prezența și în mediul virtual? Ce aptitudini trebuie să posede un preot pentru a întreține un site parohial?
-Prezenţa în mediul on-line a parohiilor şi mai ales a preoţilor este astăzi o necesitate pastorală. Credincioşii noştri sunt prezenţi pe reţelele de socializare, urmăresc fluxurile de ştiri, accesează frecvent internetul, ceea ce îi pune rapid în contact cu informaţia. Parohia pe care o păstoresc administrează din anul 2012, după cum aţi amintit, atât site-ul cât şi o pagină Facebook, prin intermediul cărora suntem permanent în legătură cu enoriaşii şi nu numai. Mediul virtual devine astfel un mijloc eficient de comunicare şi de mărturisire a credinţei, un spaţiu al discuţiilor şi al experienţelor dincolo de uşa bisericii. Poate că acest mod de comunicare nu este accesibil tuturor preoţilor, dar, personal, îi încurajez să nu-l ocolească. Nu ai nevoie de abilităţi speciale pentru a administra un site, ca acela din reţeaua Arhiepiscopiei Iaşilor, iar cu puţin efort depăşeşti această barieră aparent creată de tehnologie.
-În final, nu putem să nu vă întrebăm: Ce alte proiecte editoriale sau on-line aveți în minte pentru anii următori?
-Nu îmi propun foarte multe pentru perioada următoare. Voi continua editarea publicaţiei parohiale, din care în ultimii ani am desprins un proiect mai mic, dedicat de această dată copiilor, „Viaţa creştină pentru copii”. Am publicat, de altfel, câteva numere realizate în colaborare cu cei mici. Apoi, mai este un proiect pe care îl realizez pentru Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor, afişul „Cuvânt catehetic”, un material cu apariţie lunară, ajuns în prezent la nr. 43, distribuit în parohii şi în mediul on-line. Se întrevăd şi alte proiecte pe viitor, dar cu siguranţă vom vorbi despre ele la momentul oportun.
Interviul integral AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024