Mesajul a fost transmis la sfârșitul slujbei de duminică tuturor credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie de la Biserica Vovidenia.
Părintele Partenie Apostoaie a cerut ca valul de ură la adresa medicilor, după decesul Alexandrei Ivanov, să înceteze.
„Am o mare rugăminte, din tot sufletul. Nu mai loviți în medici. Nu mai loviți în medici. Nu mai loviți în medici. Prea mult, e prea mult. Și cu toată seriozitatea, încă o dată vă spun. Nu mai loviți în medici. Lăsați-i să lucreze, lăsați-i să-și pună în valoare priceperea lor, dragostea lor. Nu mai loviți, pentru că lovind astăzi și mâine și poimâine, trebuie să recunoaștem, un tânăr care după 6 ani de Medicină mai face încă șase ani de rezindențiat. Când va veni vorba să aleagă un post va fugi de Botoșani. Pentru că nu suntem cumpătați și nu avem discernământul necesar”,
Partenie Apostoaie, preot paroh Biserica Vovidenia
Același apel a fost făcut și către instituțiile mass-media care să evidențieze și lucrurile pozitive care se petrec în spitale.
Mesajul a fost postat și pe rețelele de socializare pentru a ajunge la cât mai multe persoane și poate fi vizionat în materialul video de mai jos
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile