În perioada 24-26 februarie, la Predeal, social-democrații români au organizat, cu sprijinul Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), conferința 10-Year Anniversary of Romania"s Integration in The European Union, pentru a marca un deceniu de la aderarea României la UE.
Organizația PES Activists Botoșani a fost prezentă la eveniment, delegația fiind formată din președintele-coordonator Andreea Andrei și unul dintre vicepreședinți, Cătălin Precul.
Tema principală a evenimentului a fost dezbaterea bilanțului celor 10 ani de la aderare, cu accent pe contribuția adusă de social-democrați în procesul de negociere și, ulterior, de integrare a României în spațiul UE.
”După un deceniu în cadrul sistemului instituțional european, vocea României trebuie să devină mai fermă și mai clară. Provocarea noastră acum e să trecem de la calitatea de nou membru la cea de membru proeminent al Uniunii Europene. România trebuie să joace un rol mai important în cadrul UE, promovând o uniune mai puternică și mai corectă, în care toți cetățenii sunt tratați în mod egal, și, în același timp, luptând pentru menținerea politicii de coeziune și împotriva unei Europe cu două viteze”,
Victor Negrescu, europarlamentar.
La eveniment au mai luat parte, printre alţii, europarlamentarul Viorica Dăncilă, liderul delegației PSD în Parlamentul European, ministrul Tineretului, Marius Dunca, deputații PSD Gabriel Nasra, Petre Manole, Mihai Popa și Radu Vasilică, senatorii PSD Roxana Paţurcă, Cristina Stocheci și Mihai Mohaci, secretarul de stat la Departamentul Centenar.
Din discuţii a reieşit că, la 10 ani de la aderare, românii sunt azi liberi să călătorească și să muncească în statele UE, beneficiind de aceleași drepturi pe care le au și ceilalți europeni. Dar poate cea mai semnificativă evoluție este cea privind eforturile de reducere a decalajelor economice și sociale. De la aderare și până în prezent, România a primit 39,8 miliarde de euro de la UE, fonduri structurale, pentru dezvoltare rurală şi plăţi directe în agricultură - şi a plătit contribuţia obligatorie de 1% din Produsul Naţional Brut de 13,7 miliarde de euro, rezultând un sold pozitiv de peste 26 de miliarde de euro.
În ultimii patru ani, soldul relaţiei cu Uniunea Europeană a fost constant unul pozitiv, consemnând venituri anuale ale ţării de peste 4 miliarde de euro (5,2 miliarde de euro în primele nouă luni din 2016), echivalent a 2,5% din PIB.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024