Alexandru Şchiopu are de 25 de ani şi este noul preşedinte al organizaţiei de tineret a Partidului Democrat Liberal din Dorohoi, anunţă RealitateaDorohoiană.ro. El a fost ales vineri, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la sediul partidului şi la care au participat, potrivit reprezentanţilor PDL, toţi cei aproximativ 50 de tineri cu drept de vot din organizaţie.
Alexandru Şchiopu s-a detaşat în faţa contracandidatului său, profesorul dorohoian Bogdan Jîşcanu. La conferinţă au fost prezenţi şi seniorii PDL din Dorohoi în frunte cu preşedintele organizaţiei, medicul Valerian Andrieş. Noul lider al tinerilor, de profesie inginer, este angajat la societatea botoşăneană Modern Calor. Alexandru Şchiopu a declarat că principalul obiectiv avut în vedere în perioada imediat următoare este atragerea de noi membri. Odată cu desemnarea noului preşedinte al tinerilor PDL-işti, au fost aleşi şi membrii noului birou local al organizaţiei de tineret, dar şi cei ce vor reprezenta organizaţia dorohoiană în biroul judeţean de tineret.