O altă reacție referitoare la ceea ce s-a întâmplat anul acesta la Gala Mihai Eminescu a venit de la președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.
Șeful județului s-a abținut să se lanseze în critici și a spus scurt, în stilu-i caracteristic: „Nu fac comentarii, însă m-a strâns în spate. Ăştia sunt poeţii”.
În schimb, a detaliat cu privire la modul în care i-ar fi plăcut să decurgă acest eveniment care transformă Botoșaniul în capitală culturală a României.
”La toate manifestările, decernările de premii pentru Mihai Eminescu, nu am auzit recitându-se Mihai Eminescu. Să fi făcut un mic program cu poezii ale poetului. Cred că ne-ar fi uns la inimă să ascultăm două strofe din Luceafărul, din Somnoroase păsărele, sau alte poezii ale lui Eminescu. Nu am calificarea necesară să fac altfel de comentarii”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Demnitarul a mai arătat că organizarea la Botoșani a acestui eveniment este un lucru excepțional și la gafa de aseară nu s-a așteptat nici măcar unul dintre organizatori, Gellu Dorian. Însă nu ar cădea în competența sa să cenzureze un anumit tip de artă.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024