Din nefericire pentru botoșăneni, la distanță de două mandate, povestea tristă a incompetenței primarului Ovidiu Portariuc se repetă. Ucenicul din urmă cu opt ani al lui Portariuc, Cosmin Andrei, a moștenit incapacitatea acestuia de a derula proiectele de investiții vitale pentru dezvoltarea municipiului Botoșani.
Primarul PSD anunță cu o seninătate iresponsabilă că se gândește să renunțe la o finanțare europeană de 180 de milioane de lei, bani nerambursabili, doar pentru că el este incapabil să ducă la bun sfârșit proiectul de modernizare a transportului în comun botoșănean pe liniile de tramvai 101 și 102.
PSD-ul nu se dezminte și demonstrează încă o dată că nu este capabil să deruleze proiectele de dezvoltare nici măcar atunci când acestea îi sunt lăsate la cheie. După eșecurile în serie ale lui Portariuc, care ne-au costat ani pierduți pentru investiții și dezvoltare, Cosmin Andrei vrea să îi lase pe botoșăneni fără o soluție viabilă privind transportul în comun, dând cu piciorul unei finanțări europene de zeci de milioane de euro.
Minciunile și avalanșa de promisiuni lipsite de fundament ale primarului PSD din campania electorală din urmă cu un an se destramă rând pe rând, lăsându-ne în fața ochilor imaginea reală a ceea ce poate, de fapt, să ofere acest partid prin reprezentanții săi: celebrul NIMIC pesedist!
Îl somăm public pe primarul Cosmin Andrei să trateze cu responsabilitate sarcinile care îi revin și datoria față de comunitatea de peste 100.000 de botoșăneni în fruntea cărora se află și să găsească, împreună cu Consiliul Local, soluții pentru a implementa proiectele atât de necesare dezvoltării municipiului Botoșani.
Cosmin Andrei nu este vreun nou venit în primăria botoșăneană, care să se declare cu nonșalanță mirat de proiectele aflate în derulare. Ca viceprimar PSD timp de două mandate, iar acum ca primar, a participat direct (și a încasat salarii consistente pentru asta!) timp de aproape un deceniu la tot ceea ce acum trebuie să rezolve pentru comunitate.
NU PSD!
NU poți da cu piciorul unei finanțări nerambursabile de 180 de milioane de lei, ascunzându-ți incompetența în spatele a fel de fel de scuze puerile.
NU poți veni acum cu ideea unui nou proiect, de altfel utopic, care ar putea ajunge la faza de implementare peste 5 sau 10 ani și pe care nu îți garantează nimeni că ți-l va finanța.
NU poți da vrabia din mână pe cioara din par, chiar dacă ești pesedist obișnuit să vinzi vorbe goale și iluzii în locul acțiunilor și realizărilor concrete.
NU poți să lași la o parte un proiect esențial pentru municipiu din rațiuni politicianiste, electorale, pentru că te temi că nu vei fi în stare să faci o organizare suficient de bună a lucrărilor, pentru a evita blocajele și inconvenientele din trafic, stârnind astfel nemulțumirea cetățenilor la viitoarele alegeri, din 2024.
NU poți nici măcar să deschizi subiectul renunțării la un astfel de proiect, când știi că urmează ca municipiul să primească oricum gratuit nouă tramvaie nou-nouțe în urma achiziției ce va fi făcută la nivel național de către Ministerul Dezvoltării pentru mai multe mari orașe, printre care se numără și Botoșaniul.
NU poți lansa public astfel de aberații fără a ști ce se va întâmpla cu actualele autobuze, care sunt achiziționate în leasing operațional pe termen limitat, doar până la modernizarea transportului în comun cu tramvaiul.
Poți face așa ceva doar dacă ești complet iresponsabil față de comunitate sau incapabil să îți îndeplinești sarcinile de primar. În acest caz, poate că ar fi momentul să cauți o urmă de onoare și de conștiință pentru a-ți recunoaște incompetența în poziția de primar al municipiului Botoșani și a te da la o parte înainte de a face și mai mult rău orașului și celor peste 100.000 de locuitori ai săi!
(Comunicat Președinte PNL Municipiul Botoșani, Senator Cristian Achiței)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024
CAMPANIE la Spitalul Județean: Botoșănenii se pot testa GRATUIT pentru această boală
Oana Sava
Nov 04, 2024
SEARA TRECUTĂ: Un bărbat a făcut focul în parc pentru a se încălzi
Oana Sava
Nov 04, 2024
Doar 9 posturi disponibile pentru botoșănenii cu facultate – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 04, 2024