Se întîlneşte cu democrat-liberalii pentru treburi strict administrative. Asta susţine preşedintele PNL Botoşani, despre care au tot apărut informaţii că va trece la PDL. Florin Ţurcanu spune că unicul scop al întrevederilor sale cu „portocalii” vizează sprijinirea economică a judeţului. „Nu fac analiza partidelor de la guvernare, discut doar despre judeţul Botoşani. Ăsta este un interes şi am spus : am susţinut Guvernul, am făcut compromisul ca să fac ceva pentru judeţul ăsta şi în continuare toate discuţiile pe care le duc cu PDL-ul, le duc pentru a putea sensibiliza”, a declarat deputatul. Potrivit acestuia, altă cale de a aduce fonduri în Botoşani nu prea există dacă nu se discută cu formaţiunile aflate la guvernare. El a dat exemplul comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, din care face parte. „Eu dacă vorbeam numai cu PNL-ul la Bucureşti, care noi în comisia aia mai sîntem patru şi la PSD au mai rămas 10 din 29, vorbeam singuri. Trebuie vorbit şi cu ăia de la putere, care au voturile”, a mai spus Florin Ţurcanu. Acesta s-a întîlnit chiar joi cu doi lideri naţionali ai PDL ca „să sprijine judeţul Botoşani. Ce, vreţi să vă dau nume acuma?”
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024