În județul Botoșani, la alegerile prezidențiale nu s-au înregistrat abateri flagrante de la legea electorală. Asta cu toate că „misionarii” trimiși pe teren să influențeze electoratul nu au lipsit nici de data aceasta.
La alegerile prezidențiale de duminică, 2 noiembrie 2014, tehnicile de atragere a electoratului nu s-au schimbat considerabil, este de părere vicepreședintele naţional al Asociației Pro Democrația Botoșani, Vasile Chiru.
„Am observat că au fost vizitatori veniți să monitorizeze din partea Stângii sau a Dreptei cum se circulă la vot. Noi nu am putut să interzicem lucrul acesta, când stă cineva de la centru în zona respectivă, motivația e clară: Haideți, fraților, la vot, că veți primi un colac și o lumânare. Asta este realitatea. Cel mai dificil va fi pe 16 noiembrie. Se va pune la bătaie toată artileria grea din partea amândurora. Se vor folosi orice mijloace pentru a atrage electoratul de stânga și de dreapta”, a declarat Vasile Chiru.
Totodată, vicepreședintele Pro Democrația a menționat că nu s-au înregistrat în secțiile de votare din județ încălcări grave ale legii electorale.
„Am avut două echipe mobile care s-au deplasat mai ales pe perioada zilei în județ să vadă dacă sunt nereguli. Ne-a interesat mai mult circulația cetățenilor către secțiile de votare, modul de transport către secții și dacă se respectă legea: afișele electorale, care trebuie să aibă o anumită distanță față de secția de votare, fapt care nu s-a respectat, cu toate că se știa clar că aproape de bannerele respective sunt secții de votare. Dar asta nu e o noutate, asta se practică la noi de mulți ani”, a adăugat Vasile Chiru.
O altă problemă cu care președintele asociației spune că s-a confruntat, este numărul mic de liste suplimentare, comparativ cu referendumul din 2012, motiv pentru care mulți alegători nu au reușit să-și exercite dreptul de vot.
CITEȘTE:
În ce judeţ trăim? Rezultat incredibil scos de maghiari la Botoşani
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un fost procuror-șef originar din Botoșani vrea să revină în meserie
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile